Cu peste 32% mai multe autoturisme în România

De Dan Birta
Reactualizat la:
1Comentariu
Cu peste 32% mai multe autoturisme în România
Nu mai puţin de 158.873 de autoturisme au fost aduse şi înmatriculate în România în trimestrul III din acest an.

Cifra este cu 32,7% mai mare faţă de trimestrul III din anul precedent, când au fost înmatriculate 119.746 de maşini. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, este vorba despre vehiculele noi, inclusiv cele achiziṭionate în leasing, precum ṣi vehiculele la mâna a doua din import. Datele INS nu includ reînmatriculările datorate schimbării proprietarului în urma vânzării autovehiculului.

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 32,2% în trimestrul III 2017 faţă de trimestrul III 2016.

Alte categorii

În aceeaşi perioadă, înmatriculările de mopede şi motociclete au crescut cu peste 116%, de la 2.313 în trimestrul III 2016 la 2.695 în trimestrul III 2017. În ceea ce priveşte înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor, acestea au crescut cu 3,0%. Înmatriculările de autocamioane au crescut cu 5,5%, dar au scăzut înmatriculările de autotractoare cu 7,1%.

Datele INS mai arată că faţă de trimestrul II 2017, în trimestrul III 2017 înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 7,1%, iar înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au scăzut cu 7,5%.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor