Cu liniste la echipa, Poli se bate la titlu

Cu liniste la echipa, Poli se bate la titlu
Antrenorul U Cluj, Marian Pană, a fost luat prin surprindere de schimbările făcute de omologul său de la FC Timişoara, Cosmin Contra, în partida de vineri. El consideră că formaţia sa a avut un joc bun, într-un meci frumos şi deschis oricărui rezultat şi că Poli s-ar putea bate la titlu anul acesta.

„Sunt mulţumit de rezultatul obţinut, dar şi că am reuşit să ne organizăm foarte bine în apărare. În prima repriză am avut atacuri periculoase şi am stat mult mai bine în teren. În repriza a doua au stat altfel lucrurile. Schimbările inspirate ale lui Cosmin Contra ne-au destabilizat, iar spaţiile pe care noi le-am lăsat au făcut ca Timişoara să aibă destule ocazii. M-au surprins schimbările făcute”, a declarat Pană după meciul de vineri seara. El a mai spus că meciul a fost unul deschis şi că rezultatul final ar fi putut fi favorabil oricărei echipe.
În opinia tehnicianului de la Cluj, dacă Poli va beneficia de linişte se va bate la titlu în acest an. „Timişoara e o echipă puternică, are jucători de valoare. Dacă va avea linişte, cu siguranţă Poli Timişoara se va bate anul acesta la titlu”, a mai afirmat Marian Pană.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor