Cu două conduceri, ţărăniştii vor congres

12Comentarii
Cu două conduceri, ţărăniştii vor congres
După rezultatele dezastruoase obţinute la alegerile pentru Parlamentul European de aripa Miluţ din PNŢCD, ţărăniştii din Timiş au făcut analize şi au hotărât să propună conducerii centrale organizarea unui nou congres al partidului.


Congresul ar urma să aibă loc până
în toamnă şi ar putea fi organizat
chiar la Timişoara, a precizat
secretarul PNŢCD Timiş,
Dorin Hehn. Luptele interne continuă
însă în PNŢCD, o
parte a partidului (în care se regăsesc, cu
mici excepţii, şi
ţărăniştii din
Timiş) considerându-l
preşedinte pe Radu Sârbu, ales în urma
congresului din august 2008, iar cealaltă
aripă susţinându-l în continuare
pe Marian Miluţ.


Din punct de vedere juridic, conducerea Radu
Sârbu nu a fost încă recunoscută,
nu deţine ştampila partidului, un proces pe
acest subiect tărăgănându-se
încă de anul trecut. Cele două
părţi au reluat între timp dialogul
pentru a scoate partidul din groapă,
însă discuţiile nu sunt prea intense:
Şi gruparea Miluţ agrează
ideea unui congres, dar se pune problema cine-l
organizează, pentru că în drept ar fi
noua conducere aleasă. Domnul Miluţ a avansat
şi o dată, 12 septembrie, deşi nu era
în măsură să o facă. Vom
încerca să nu înţelegem pe cale
amiabilă, dar procesul merge
înainte
”, a declarat
prim-vicepreşedintele PNŢCD
Timiş
, Viorel Sasca.


Liderul filialei timişene, Gheorghe Ciuhandu, va
participa, săptămâna viitoare, la
şedinţa Biroului Naţional de Conducere
al PNŢCD, în care ar putea
fi tranşată problema. La europarlamentare,
ţărăniştii au obţinut,
în Timiş, 2,06% din
sufragii, în timp ce la nivel naţional
PNŢCD a obţinut 1,45%.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor