CSM Reșița a ratat șansa să se apropie de lider

De Ștefan Moraru
Reactualizat la:
CSM Reșița a ratat șansa să se apropie de lider
REȘIȚA – Partida de sâmbătă, 23 martie, dintre CS Hunedoara și CSM Reșița s-a încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea gazdelor, iar rosso-nerii au căzut pe locul 5 în clasament. În cazul unui succes, ar fi ajuns la un singur punct de locul întâi pe care se află Șoimii Lipova.

Primul gol al hunedorenilor a venit în minutul 44, marcator Tătulea, iar după doar trei minute din repriza a doua, gazdele au reușit să-și majorele avantajul printr-un penalty transformat de Tecsi. Imediat, Iacob a primit direct cartonașul roșu pentru că a făcut gesturi provocatoare în fața galeriei reșițene, iar rosso-nerii au jucat aproape o repriză cu un om în plus. Reșițenii au redus din handicap prin Toma, în minutul 73, și au mai ratat câteva ocazii prin Staicu și Săulescu.

De acum înainte, pentru a promova, Reșița nu mai are voie să facă pași greșiți în campionat. În urma acestei înfrângeri, elevii lui Doană au ajuns pe locul 5 în campionat, cu 35 de puncte. Primul loc este ocupat de Lipova cu 39 de puncte, Metalurgistul Cugir și Dumbrăvița au câte 38, iar Gloria Cermei este pe 4 cu 37 de puncte acumulate. Deși conducerea a anunțat că obiectivul nu este clasarea pe primul loc în acest an, rosso-nerii au demonstrat în primele etape din retur că pot recupera diferența de puncte față de echipele din față. Această înfrângere a fost prima înregistrată de Leontin Doană de când a preluat-o pe CSM Reșița.

CSM Reșița: Zimmermann, Szijj, Bactăr, Vlădia, Vadasis, Banac, Breșneni, Săulescu, Vădrariu, Toma și Staicu. Rezerve: Toader, Mustețea, Mierlici, Bagherea, Roșca, Săndescu.

Următorul joc pentru elevii lui Leontin Doană va fi sâmbătă, 30 martie, acasă, împotriva echipei Millenium Giarmata.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor