CSM Lugoj a reluat pregatirile cu gandul la Europa

De C. Onaca
Gata vacanta si pentru voleibalistele de la CSM Lugoj
Gata vacanta si pentru voleibalistele de la CSM Lugoj
Gata vacanţa şi pentru voleibalistele Lugojului. Revelaţia sezonului trecut din Divizia A1 a început pregătirile cu ambiţia de a ataca primul sezon în care va debuta în cupele europene. La începutul acestei săptămâni s-a sunat adunarea pentru CSM Lugoj.

Prim-divizionara din oraşul de pe Timiş a efectuat primul antrenament în sala Ioan Kunst Ghermănescu într-un efectiv identic cu cel cu care a încheiat stagiunea precedentă. Singura noutate din lotul condus de antrenorul Bogdan Paul este Alexandra Badea, jucătoare ce provine din Liga a III-a franceză.

Perioada de pregătire ce se întinde pe durata a şase săptămâni va fi împărţită între antrenamentele pe plan local, un cantonament centralizat şi cât mai multe jocuri amicale.

În actuala formulă, CSM Lugoj va lua cu asalt cele trei competiţii, Divizia A1, Cupa României şi, în premieră, Liga Balcanică. Primele jocuri oficiale sunt tocmai cele din competiţia europeană, ceea ce înseamnă că lugojencele vor intra direct în focuri.

Între 9-11 septembrie, fetele lui Bogdan Paul merg la Bursa, în Turcia, pentru turneul de Ligă Balcanică şi vor înfrunta echipele Kolubara Lazarevac (Serbia), Teuta Dures (Albania) şi Nilufer Beledye Bursa (Turcia).

La o lună distanţă, CSM Lugoj începe şi duelurile româneşti din Cupa României, cu dubla din turul I contra lui CSM Bucureşti, partide programate în 15 şi 16 octombrie, la Zalău. Lugojencele au de apărat locul patru ocupat în ultima ediţie a Cupei.

După câteva zile debutează şi campionatul cu jocul CSM Lugoj – CSU Galaţi. Bănăţencele au încheiat stagiunea precedentă pe locul VI, cel mai bun din istoria clubului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !