Croitoru: Eu am stabilit lista Guvernului, nu mi-a fost impusă

7Comentarii
Croitoru: Eu am stabilit lista Guvernului, nu mi-a fost impusă
Premierul desemnat Lucian Croitoru a declarat sâmbătă că decizia unui Guvern care să-i includă pe miniştrii demişi îi aparţine, adăugând chiar că şi-a construit echipa “în jurul” lui Radu Berceanu, şi a afirmat că, la nivel intuitiv, “simte” că are şanse pentru a trece de Parlament.

“Eu am fost cel care am stabilit lista membrilor Guvernului. Am văzut o altă insinuare pe diverse posturi de televiziune că această listă mi s-ar fi dat de la partid, bineînţeles, sub îndrumarea directă a preşedintelui, etc. Eu am insistat cu tărie ca acest Guvern să fie politic, am spus acest lucru de la început. Domnul preşedinte a făcut un compromis, aşa a anunţat cel puţin, că vrea un premier independent, dar vrea un Guvern politic”, a afirmat Croitoru, într-o intervenţie la Realitatea Tv.

De altfel, premierul desemnat a precizat că-i aparţine decizia de a aloca unele portofolii miniştrilor PDL demişi. ”Domnul Berceanu a fost primul ministru care a fost pe lista mea. A fost primul ministru pe care l-am pus pe această listă, a fost primul om în jurul căruia am construit, pentru că eu cred că domnul Berceanu este un foarte bun administrator şi nu mi-a fost impus”, a susţinut el.

Întrebat dacă, din discuţiile avute cu liderii majorităţii parlamentare, reiese că i s-ar oferi vreo şansă, Croitoru a răspuns: ”Dacă vă referiţi la cele două tipuri de cunoaştere, da. Pe cea logică, ar trebui să spun nu, că aşa au spus. Pe cunoaşterea intuitivă, da, simt că da”.

Premierul desemnat a explicat la ce se referă. “Eu am putut să văd modul de dialog dinăuntru (de la consultarea cu liderii majorităţii – n.r.), când am fost singuri, şi tipul de declaraţii. Nu erau legături intime, erau numai legături declarative. Asta mi-a spus că unii dintre ei au înţeles mesajul meu şi că se vor gândi. Aceasta este intuiţia la care m-am referit”, a comentat el.

De altfel, Lucian Croitoru a afirmat că, din discuţiile pe care le-a avut cu PDL şi cu preşedintele României, i s-a transmis că ”există o şansă reală ca o majoritate să se formeze”, ceea ce l-a determinat să continue formarea Guvernului. “Era o garanţie politică. Ei, ca politicieni, au trebuit să mă asigure că aceste lucruri se desfăşoară conform logicii politice. Eu nu am logica politică, am şi precizat ieri”, s-a referit premierul desemnat la declaraţiile sale de vineri, când şi-a exprimat încrederea că şansele echipei sale de a trece de Parlament sunt relativ mari.

Croitoru acuză o campanie de denigrare declanşată împotriva sa

Lucian Croitoru a ţinut să clarifice şi acuzaţiile care circulă în anumite medii, cu privire la suspiciunile că ar putea fi ofiţer sub acoperire. Deputatul PNL Horea Uioreanu l-a criticat chiar că ar fi făcut parte din staff-ul de campanie parlamentară al Ancăi Boagiu.

“Eu cred că aceste declaraţii fac parte dintr-un proces mai amplu de denigrare a mea. De fapt, şi-au dat seama că nu au cum să acceseze ceva rău despre mine, bazat pe faptele mele, şi atunci pur şi simplu au lansat o campanie de minciuni. Absolut toate aceste lucruri sunt minciuni. Nu am fost şi nu sunt ofiţer al vreunui serviciu de spionaj din ţară sau din străinătate (…) N-am făcut niciodată campanie în favoarea doamnei Boagiu sau a vreunui alt membru al PDL”, a explicat Croitoru.

Sursa: Newsin



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor