Criză de bone în marile oraşe

baby-sitter
baby-sitter
Odată cu începerea şcolii, cererea de baby-sitter a explodat, cele mai multe solicitări fiind înregistrate în Capitală. Agenţiile de plasare sunt copleşite de cereri şi găsesc cu greu potenţiale angajate, cu atât mai mult cu cât pretenţiile clienţilor au crescut foarte mult.

Cele mai multe solicitări sunt pentru program redus. Adică patru ore pe zi. Părinţii vor bone care să le ia copiii de la şcoală şi să-i ajute să-şi facă lecţiile.

“O cerere copleşitor de mare. Deja nu prea mai putem face faţă, pentru că majoritatea cererilor sunt urgente. Au început şcolile, grădiniţele şi se caută bone la program scurt”, a declarat Ramona Dima, manager agenţie de plasare bone.

Bona ideală trebuie să aibă între 40 şi 55 de ani şi, pe cât posibil, să fi fost profesoară, învăţătoare sau educatoare. Mai mult, trebuie să fie o adevărată Mary Poppins: să distreze copiii, să-i hrănească, să-i educe, dar să şi fie foarte apropiată de ei.

“E foarte greu să întâlneşti o bonă care să-şi facă treaba aşa cum trebuie.(…) În general, clienţii caută – şi îi citez – o a doua mamă”, a spus Carmen Şuiu, manager agenţie de plasare bone.

Cel mai mic salariu al unei bone în Bucureşti este de 500 de lei noi pentru un program de opt ore pe zi. Pentru un program intern, însă, salariul poate ajunge şi la 500 de euro.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !