Cristi Chivu a suferit o fractură craniană, fiind supus unei intervenţii chirurgicale

3Comentarii
Cristi Chivu a suferit o fractură craniană, fiind supus unei intervenţii chirurgicale
Accidentare gravă pentru căpitanul naţionalei României. Antrenorul lui Internazionale Milano, Jose Mourinho, a afirmat după meciul contra lui Chievo, câştigat cu 1-0, că fundaşul român Cristian Chivu a suferit o fractură craniană în timpul partidei, informează site-ul oficial al formaţiei italiene.

„Chivu este în spital, a suferit o fractură craniană, sperăm să-şi revină cât mai repede, dar cred că va sta mult timp departe de teren”, a spus Mourinho la postul TV al clubului. Căpitanul naţionalei României s-a lovit la cap după un duel cu un adversar în timpul partidei cu Chievo, câştigată de Inter cu 1-0. Fundaşul român era conştient şi comunica în momentul în care a plecat cu ambulanţa spre spital, la câteva minute după începerea reprizei secunde a întâlnirii.

Medicii au decis ca jucătorul să fie operat de urgenţă. Intervenţia chirurgicală la cap la care a fost supus, miercuri, timp de două ore, Cristian Chivu a decurs cu succes şi constat în refacerea unei fracturi craniene din zona parietală dreaptă şi îndepărtărea unui hematom apărut în urma contactului, informează Gazzetta dello Sport. „Operaţia a fost necesară pentru refacerea unei fracturi din zona parietală dreaptă şi îndepărtarea unui hematom rezultat în urma contactului cu Pellissier. Coechipierii săi care au venit la spital pentru a-l vizita nu au avut ocazia să îl vadă, deoarece românul era deja în sala de operaţie când aceştia au ajuns”, scrie sursa citată.

Medicul Sergio Turazzi, şeful echipei care a efectuat intervenţia chirugicală la un spital din Verona, la care a asistat şi doctorul lui Internazionale Milano, Franco Combi, a relatat cum a decurs aceasta. “Jucătorul a suferit o leziune în regiunea parietală dreaptă, care a provocat o fractură şi apariţia unui hematom. Intervenţia chirurgicală a fost necesară pentru refacerea fragmentelor osoase pătrunse spre creier, îndepărtarea hematomolui şi anularea posibilităţii reapariţiei acestuia. Operaţia a decurs normal şi suntem optimişti că pacientul se va reface fără probleme. E prematur să spunem când va putea părăsi spitalul, dar sunt premise că situaţia sa va fi rezolvată în cel mai bun mod posibil”, a spus Turazzi, pe site-ul oficial al campioanei Italiei. Căpitanul echipei naţionale a României, Cristian Chivu, a fost operat la cap, miercuri, la un spital din Verona, după ce a suferit o accidentare în timpul jocului cu Chievo, din Serie A. Căpitanul naţionalei României s-a lovit la cap după un duel cu Sergio Pellissier, în minutul 48 partidei cu Chievo.

Sursa: NewsIn

 

 



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor