Cristea exclus din lot!

2Comentarii
Andrei Cristea
Andrei Cristea
Singura certitudine din primul 11 cu care Poli va aborda meciul de miercuri contra Stelei pare a fi Andrei Cristea. Atacantul adus chiar de la adversara din semifinalele Cupei Romaniei nu va juca pentru alb-violeti.

Acesta a fost exclus din lotul mare al echipei dupa ce la ultimul antrenament s-a certat cu secundel Adrian Stoicov.

Eme are dureri la glezna

Incepand de duminica seara, elevii lui Valentin Velcea se afla la Academia de Fotbal de la Mogosoaia, acolo unde se pregatesc pentru semifinala cu Steaua, de miercuri, din Cupa Romaniei Timisoreana. Ieri seara, polistii s-au antrenat la lumina reflectoarelor, urmand ca si astazi sa aiba un antrenament in nocturna.

Nu exista probleme majore in lot, singurul care are necazuri de ordin fizic este Emeghara, care dupa jocul de la Urziceni se plangea de dureri la glezna dreapta. Se pare insa ca prezenta nigerianului pe teren nu este in pericol. In aceasta dimineata, polistii s-au relaxat, profitand de vremea frumoasa. Alexa si compania s-au plimbat in parcul palatului de la Mogosoaia.

Suporterii alb-violeţilor vor fi în Giuleşti

Jocul prost al echipei şi desele înfrângeri au făcut ca suporterii să vină într-un număr din ce în ce mai mic la stadion. Totuşi, miercuri, la meciul cu Steaua din Cupa României, îşi vor susţine echipa.

“Plecarea este la şase dimineaţa, din gară, sperăm să reuşim să luăm trei vagoane. Plecăm cu speranţa că Poli poate să producă o surpriză, deşi ambele echipe traversează momente dificile. Dar la noi este deja o obişnuinţă… Meciul cu Steaua este ultimul cu miză adevărată. În rest, în campionat nu a mai rămas nimic”, spune Cristi Brâncovan, unul din liderii Commando Viola.

Practic, ceea ce se întâmplă la echipă nu mai poate fi înţeles nici de către suporteri. “În ultimul timp, mi-a trezit interesul handbalul şi baschetul. La fotbal, nu mai ştiu ce să spun şi nici nu mai pot explica, deşi îmi este greu, pentru că am fost lângă echipă şi m-am implicat mult. Acum, prefer doar să urmăresc. Dar, dezamăgirea este mare în rândul tuturor suporterilor”, mai spune Brâncovan.

Deşi fanii ar fi preferat stadionul din Craiova, deoarece distanţa este mai mică, până la urmă, tot la insistenţele lor, s-a ales stadionul Giuleşti, având în vedere că cel din Piatra Neamţ, ales de Federaţia Română de Fotbal, nu era agreat.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor