Cresc impozitele pentru cladiri nerezidentiale, la Timisoara. Primarul vrea sa acopere gaura lasata de guvern in buget

De Roxana Deaconescu
12Comentarii
Cresc impozitele pentru cladiri nerezidentiale, la Timisoara. Primarul vrea sa acopere gaura lasata de guvern in buget
© Foto: arhivă
Timișoara se întoarce în urmă cu șase sau șapte ani și crește din nou impozitele pentru clădirile nerezidențiale. De anul viitor, cei care au spații în care se desfășoară afaceri vor scoate mai mulți bani din buzunare pentru a-și plăti dările către bugetul local. Totul pentru ca primăria să poată acoperi gaura lăsată de Guvernul României în bugetul local, în urma măsurilor economice luate recent. Nu e suficient însă.

Consilierii locali vor discuta, la următoarea ședință de consiliu, despre creșterea impozitelor pentru clădirile nerezidențiale. Dacă aleșii sunt de acord, propunerea primarului Nicolae Robu va fi pusă în aplicare de anul viitor.

„Pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea sau deținute de persoanele juridice, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 1,3% asupra valorii impozabile a clădirii. Se stabilesc cotele adiționale la impozitul/taxa pe clădiri datorat/datorată de persoanele juridice, de 50% față de nivelul cotelor de impozitare aplicabile în anul 2018”, se arată în proiectul de hotărâre.

Ce înseamnă asta? Ne explică Adrian Bodo, șeful Direcției Fiscale din cadrul Primăriei Timișoara. Practic, se revine la cotele care erau acum șase sau șapte ani în Timișoara. Cei din administrația publică locală vor să acopere astfel măcar o parte din gaura pe care guvernul o face în bugetele orașelor în urma ultimelor măsuri economice luate: ar mai rămâne însă 70 de milioane de lei pierduți.

„Este vorba despre societățile comerciale și persoanele fizice care au afaceri în clădiri. Cresc cotele la persoanele juridice, la fel și la persoanele fizice care au afaceri în clădiri, de la 0,8 la 1,95% la cele juridice, iar la fizice de la 0,2 la 1,95. Domnul primar dorește să aplice același tratament și la unii și la alții pentru cei ce desfășoară activități economice. Ajung la 1,95 din doi pași. Consiliul local poate să majoreze impozitul, nu cota. La propunerea primarului, CLT se duce la limita maximă pe care o poate majora. Aceasta ca să reducem din pierderile care se vor înregistra la cotele defalcate din impozitul pe venit ca urmare a modificărilor făcute de guvern. Mai rămânem cu undeva la 70 de milioane din 120 de milioane de lei. De fapt, acum ajungem pe cotele pe care le-am avut acum șase sau șapte ani în urmă”, a explicat Bodo pentru tion.ro.

Consilierii locali au stabilit deja taxele și impozitele pe anul 2018 în Timișoara, acum urmând să modifice doar impozitele pentru clădirile nerezidențiale.

De anul viitor, Guvernul României a decis că impozitul pe venit scade de la 16% la 10%. Edilul spune că, pentru ca bugetul local să nu fie afectat, ar trebui ca în Timișoara să rămână mai mulți bani încasați din impozitul pe venit. Cota este de 41,65%, iar primarul Nicolae Robu a propus să fie de 66,8%. Edilul susține că Timișoara pierde 33 de milioane de euro, în fiecare an, în urma măsurilor economice luate de guvern.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor