Creier de pasăre vechi de…90 de mlioane de ani

Creier de pasăre
Creier de pasăre
MOSCOVA – Un creier de pasăre extraordinar de bine conservat, vechi de peste 90 de milioane de ani, a fost descoperit în Rusia.

Fosila, găsită în straturi geologice vechi de 95 şi 93 de milioane de ani la Melovatka, în regiunea Volgograd (la 800 de km sud de Moscova), furnizează indicii inedite în legătură cu evoluţia păsărilor, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Biology Letters a Societăţii regale britanice.

Forma generală şi structurile sale, explică oamenii de ştiinţă, sunt asemănătoare creierului animalelor fosile cunoscute deja, în special acvatice.

În schimb, adaugă ei, ele aduc elemente inedite în legătură cu o nouă etapă în evoluţia senzorială a păsărilor, începută către sfârşitul cretacicului inferior, în urmă cu circa 90 de milioane de ani: apariţia unei capacităţi sporite de vedere noctură, însoţită de un auz şi un simţ al mirosului bine dezvoltate.

Spre deosebire de ceea ce se credea în general, comentează, totodată, biologii, fosila de la Melovatka arată că mărirea creierului păsărilor s-a produs independent de evoluţia zborului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !