Cozmin Gusa a ramas fara permis. Politistii l-au prins cu 108 km/h in localitate

De T. Ex.
Cozmin Gusa a ramas fara permis. Politistii l-au prins cu 108 km/h in localitate
Analistul politic Cozmin Guşă, acţionar majoritar al Realitatea Media, a rămas, sâmbătă, fără permis de conducere după ce poliţiştii din judeţul Sibiu l-au prins în timp ce conducea maşina, pe DN1, în localitatea Apoldu de Sus, cu 108 km/h.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declarat că Guşă a fost identificat de către lucrătorii Poliţiei Rutiere în timp ce circula cu viteză în localitate.

“A fost identificat circulând cu 108 kilometri la oră pe Drumul naţional 1, în localitatea Apoldu de Sus, unde limita de viteză este de 50 de kilometri la oră”, a declarat Luciana Balteş.

Ea a precizat că poliţiştii au decis suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile şi aplicarea unei sancţiuni contravenţionale.

Cozmin Guşă a predat permisul de conducere şi şi-a continuat drumul în baza dovezii de circulaţie cu valabilitate de 15 zile pe care a primit-o de la agenţii de poliţie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !