Numărul celor care tranzitează frontiera spre Ungaria prin Vama Nădlac a crescut simțitor miercuri dimineață. Sute de șoferi au ajuns la graniță și s-au așezat la coadă pentru a pleca cu familiile în minivacanța de 1 Decembrie. În scurt timp s-au format cozi imense, iar timpii de așteptare au ajuns chiar și la două ore, povestesc unii dintre șoferi.
„Toată lumea a plecat în concediu acum. Sunt cozi imense, eu stau de o oră dar am înțeles că se stă două ore. Controlează fiecare mașină, am înțeles de la ceilalți șoferi”, povestește unul dintre cititorii tion.ro.
Reprezentanții Poliției de Frontieră îi îndeamnă pe șoferi să folosească celelalte puncte de trecere a frontierei din zonă, pentru a evita aglomerația. Pentru asta au creat aplicația Traficonline, disponibilă pe siteul Poliției de Frontieră Române. Cei care folosesc aplicația pot vedea în timp real ce timpi de așteptare sunt înregistrați în punctele de trecere a frontierei din țară și pot astfel să aleagă unul mai puțin aglomerat. Cele mai aglomerate vămi din țară miercuri dimineață erau Sculeni, Giurgiu, Nădlac II, Borș, Urziceni și Petea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!