Costel Busuioc, la Zilele Scolii Muzicale Timisorene de la „Ion Vidu”

De M.S.
Costel Busuioc, la Zilele Scolii Muzicale Timisorene de la „Ion Vidu”
La Timişoara începe ediţia a X-a a Zilelor Şcolii Muzicale Timişorene, eveniment ce va avea loc în zilele de 10-11 noiembrie şi care îl va avea ca invitat special pe Costel Busuioc. Spectacolul se va desfăşura la Sala Mihai Perian de la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu”  şi va începe joi, 10 noiembrie, de la ora 18.

Printre participanţi se vor număra corul mixt şi ochestra Colegiului „Ion Vidu”, formaţii camerale – elevi, studenţi şi profesori ai Colegiului „Ion Vidu” şi ai Facultăţii de Muzică Timişoara, dar şi absolvenţi ai aceluiaşi Colegiu de Muzică, solişti şi instrumentişti ai Filarmonicii „Banatul” Timişoara, Operei Române din Timişoara şi Filarmonicii de Stat Arad.Soliştii participanţi din data de 10 octombrie vor fi Lăcrămioara Cristescu şi Daniel Zah, iar invitatul evenimentului este Costel Busuioc. Zilele Scolii Muzicale Timişorene continuă vineri 11 noiembrie de la ora 18 cu secţia de teatru şi secţia de coregrafie – balerini ai Operei Române Timişoara, absolvenţi ai CNA „Ion Vidu” şi elevi ai secţiei de coregrafie. Tot vineri va avea loc şi un moment folcloric susţiunut de prof. Dorin Cuibaru, elevi şi absolvenţi ai Colegiului „Ion Vidu” din Timişoara. Intrarea la eveniment este liberă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !