Cosmin Contra, premiat de UVT alaturi de alte personalitati academice

De Marcel Hoster
3Comentarii
Cosmin Contra, premiat de UVT alaturi de alte personalitati academice
© Foto: Tion
Zece profesori și absolvenți ai Universității de Vest din Timișoara au fost premiați, sâmbătă seara, în cadrul Galei Premiilor UVT. Ei au primit trofee și diplome pentru activitatea lor. An de an, instituția îşi premiază membrii comunităţii academice care contribuie la creşterea prestigiului acesteia la nivel naţional şi internaţional. 

Ceremonia de decernare a distincțiilor a avut loc sâmbătă seară, pe Scena Operei Române din Timişoara, în faţa a 600 de persoane. Zece reprezentanţi ai comunităţii academice au fost distinşi cu trofee şi diplome. Alături de mai multe cadre didactice din cadrul universităţii bănăţene, dar şi de la un liceu timişorean, pe scenă a urcat și Cosmin Contra, antrenorul Naţionalei de fotbal a României și absolvent al UVT. El a primit Premiul Alumnus.

„Universitatea de Vest din Timișoara a conștientizat că valoarea unei instituții de învățământ constă în cei care se află la baza ei, studenți, cadre didactice, aparatul administrativ, partenerii din mediul economico-social, toți cei care simt și iubesc Universitatea. Acest lucru ne-a adus pe toți aici, în această sală, în această seară. În ultimii ani, UVT este o prezență constantă în multe clasificări naționale și internaționale, alături de mari și prestigioase universități. Ne onorează și ne bucură această recunoaștere. Toate aceste statistici sunt o agregare a unor eforturi individuale. Dacă o comunitate este puternică, este puternică și prin individualitățile ei. Rolul unui management instituțional este de a aduce în lumina refectoarelor, de a promova, de a aplauda, de a arăta exemple, pe aceia care prin individualitățile lor duc la dezvoltarea societății”, a declarat, în cadrul ceremoniei, rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

Gala a fost completată de un spectacol realizat de studenții și profesorii Facultății de Muzică și Teatru. Trofeele acordate premianţilor au fost realizate de Matei Gașpar și Dumitru Remus Rotar, cadre didactice în cadrul UVT. Premiile poartă numele unor personalități care au marcat istoria Universității, contribuind la dezvoltarea culturii academice în partea de vest a țării.

Vedeţi mai jos lista completă a premianţilor serii de gală de sâmbătă seara:

Premiul „Mircea Zăgănescu” pentru Științele Naturii
Laureat: Prof. dr. Marius Paulescu, Facultatea de Fizică

Premiul „Mihail Ghermănescu” pentru Matematică și Informatică
Laureat: Prof. dr. Petru Jebelean, Facultatea de Matematică și Informatică

Premiul „Gabriela Colţescu” pentru Științe Sociale și Politice
Laureat: Prof. dr. Florin Alin Sava, Facultatea de Sociologie și Psihologie

Premiul „Dumitru Mareş” pentru Drept și Științe Economice
Laureat: Asist. dr. Alexandra Mercescu, Facultatea de Drept

Premiul „Eugen Todoran” pentru Științe Umaniste
Laureat: Conf. dr. Ramona Malița Tanc, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie

Premiul „Nicolae Boboc” pentru Arte și Sport
Laureat: Lect. dr. Gabriel Mălăncioiu, Facultatea de Muzică și Teatru

Premiul „Ioan Curea” pentru Activitatea desfășurată în UVT
Laureat: Ionela Cristina Szuromi, Facultatea de Arte și Design

Premiul „Sever Bocu” pentru Implicare Civică și Socială
Laureat: Valeriu Bogdan, Profesor Geografie, Liceul „Grigore Moisil”, Timișoara

Premiul „Studentul Anului”
Laureat: Andreea Sabaduș, Facultatea de Fizică

Premiul „Alumnus”
Laureat: Cosmin Contra, antrenor al echipei reprezentative de fotbal a României



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor