Corespondentul BBC este încă în viaţă

Reactualizat la:
Corespondentul BBC este încă în viaţă
Corespondentul BBC este încă în viaţă
FÂŞIA GAZA – Corespondentul BBC, Alan Johnston, răpit acum o lună şi jumătate în Fâşia Gaza, este în viaţă. Anunţul a fost făcut chiar de preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas.

La sfârşitul săptămânii trecute, o grupare palestiniană necunoscută a informat agenţiile de presă că Alan Johnston a fost executat. “Serviciile de informaţii mi-au confirmat că jurnalistul este încă în viaţă. Îmi doresc ca prietenul nostru Alan Johnston să fie eliberat teafăr şi nevătămat, şi fără răni fizice sau psihice. Îi cunoaştem pe cei care îl ţin captiv şi vrem să fie eliberat în siguranţă,” a declarat Mahmoud Abbas.

În urmă cu o săptămână o grupare palestiniană a anunţat că l-ar fi executat pe corespondentului BBC şi că ulterior va posta pe internet filmul execuţiei. Militanţii mai susţineau că Alan Johnston a fost ucis pentru că autorităţile britanice şi palestiniene nu au îndeplinit cererea de eliberare a prizonierilor din închisorile israeliene. Premierul Ismail Haniyeh a negat că ar exista revendicări politice din partea răpitorilor. Alan Johnston, în vârstă de 44 de ani, a fost răpit de persoane înarmate în data de 12 martie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !