Copil mort intr-un accident provocat de sora lui

8Comentarii
Copil mort intr-un accident provocat de sora lui
Un copil de 14 ani a murit şi alţi patru tineri au fost răniţi în urma unui accident petrecut pe DN6, marţi seara, între localităţile timişene Tomnatic şi Sânnicolau Mare. Accidentul a fost provocat chiar de sora băiatului, o tânără de 19 ani, care a acroşat o maşină pe care o depăşea şi s-a răsturnat în câmp.

Tinerii se îndreptau către Sânnicolau Mare, într-un autoturism Opel condus de Elisabeta B., de 19 ani. Fata a decis la un moment dat să intre în depăşirea unui alt autoturism, dar, la revenirea pe banda de mers, a acroşat maşina pe care tocmai o depăşise, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în câmp.

În urma accidentului, fratele şoferiţei, un copil de 14 ani, a murit pe loc, iar ceilalţi patru tineri din autoturism au fost răniţi.

“Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a condiţiilor producerii accidentului“, a declarat Marinela Apostolache, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor