Copil lovit lângă Liceul Ion Mincu din Timişoara

28Comentarii
Copil lovit lângă Liceul Ion Mincu din Timişoara
Un elev de 13 ani a fost lovit de o maşină, în această după-amiază, pe strada Gh. Lazăr din Timişoara, în apropiere de Piaţa 700. Copilul a traversat strada neregulamentar de la Alcatel spre internatul Colegiului Tehnic Ion Mincu, împreună cu un coleg, între cele două intersecţii semaforizate.  | Video

O maşina care venea pe banda a doua l-a lovit pe unul dintre ei, aruncându-l pe prima bandă, în faţa unei alte maşini. Şoferul acesteia, pentru a-l evita pe copil, a tras tare de volan şi s-a oprit cu maşina în poarta unei case. Mai multe ambulanţe şi poliţişti au sosit în zonă. Medicii au acordat primul ajutor elevului lovit de prima maşină, dar şi unui alt copil, aflat pe bancheta din spate în autoturismul care a ajuns pe trotuar şi s-a izbit de zid. “Mergeam către Circumvalaţiunii. Cei doi au sărit pur şi simplu dintre maşinile de pe celălalt sens. I-am evitat cât am putut, dar pe unul dintre copii l-am agăţat. După aceea am văzut cealaltă maşină care a încercat să evite impactul şi a ajuns în zidul casei. Celălalat elev mi-a spus că i-a trimis administratorul de la internat să multiplice nişte chei. Nu ştiu cum i-a lăsat aşa, fără supraveghere”, povesteşte şoferul primei maşini.
Ambii copii au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Timişoara, pentru acordarea îngrijirilor medicale.



28Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor