Copil de nouă ani, anesteziat şi operat din greşeală, într-un spital din Bucureşti

5Comentarii
Copil de nouă ani, anesteziat şi operat din greşeală, într-un spital din Bucureşti
Un copil de nouă ani a fost operat de apendicită, din cauza neatenţiei echipei medicale, deşi se afla la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti pentru un examen cistoscopic, au declarat, pentru NewsIn, surse din cadrul spitalului.

“Băiatul, care urina cu sânge, a fost adus pentru un examen cistoscopic. Dintr-o eroare a echipei medicale, a ajuns pe masa de operaţie, unde i s-a scos apendicele”, au precizat sursele citate.

Pe 19 martie, asistenta de anestezie Aurora Ştefan, din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu, a fost rugată de doctorul Mihai Dumitru, medic primar de chirugie generală, să aducă din salon un pacient programat pentru o operaţie de apendicită. “Asistenta s-a dus în salonul respectiv fără fişa de observaţie a pacientului, ceea ce este inadmisibil pentru că, în această fişă, se află toate informaţiile legate de pacient, de la datele personale, până la diagnostic. În locul pacientului programat pentru apendicită, l-a luat pe copilul de nouă ani din salon şi l-a dus în sala operaţie, fără să-l întrebe nici măcar cum îl cheamă şi pentru ce a fost adus la spital”, afirmă surse din spital.

Copilul a fost pus pe masa de operaţie şi anesteziat, după care medicul Mihai Dumitru i-a scos apendicele, fără să îşi dea seama că pacientul nu era programat pentru respectiva intervenţie chirurgicală. “Este o greşeală imensă ca un medic să nu ceară confirmarea că operează pe cine trebuie. La fel şi anestezistul, pentru că o anestezie generală se face în funcţie de mai mulţi factori”, au adăugat sursele citate.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor