Copil de 13 ani strivit de un camion incarcat cu lemne, in Timis

De B.D.
Copil de 13 ani strivit de un camion incarcat cu lemne, in Timis
Copil de 13 ani strivit de un camion incarcat cu lemne, in Timis
Un băiețel de 13 ani a murit, după ce un camion întreg încărcat cu lemne s-a prăbușit deasupra sa. Tragedia s-a petrecut miercuri seara, în timp ce copilul se afla la tăiat de lemne împreună cu tatăl său, pe lângă localitatea Luncanii de Jos din județul Timiș. O echipă de descarcerare din Lugoj și un echipaj SMURD au pornit în grabă să ofere ajutor copilului, dar nu au mai putut face nimic pentru acesta.

Băiatul se afla împreună cu tatăl său și o echipă de muncitori într-o pădure de pe lângă localitatea Luncanii de Jos, într-o zonă care se numește Între Ape, când s-a petrecut tragedia. Aceștia încărcau lemne într-un camion, folosind cabluri. În tot acest timp, băiatul se afla la volanul camionului, care a intrat brusc în balans și s-a aplecat pe partea stângă. Speriat, băiatul a încercat să iasă din camion, tot prin partea stângă și, din nefericire, camionul a căzut peste el, acesta murind pe loc.

În acea zonă nu există semnal la telefonia mobilă, iar unul dintre muncitori a fost nevoit să plece de la locul faptei, câțiva kilometri, pentru a suna după ajutor. Spre zona respectivă au plecat o echipă de descarcerare din Lugoj și un echipaj SMURD din Făget, dar nu au mai putut face nimic pentru a salva viața copilului. La locul tragediei a ajuns ulterior și o echipă de criminaliști, care a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut incidentul.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !