Copiii sub 7 ani, interzisi la concertele Filarmonicii Banatul. Nu mai este permis nici fotografiatul

De Roxana Deaconescu
9Comentarii
Copiii sub 7 ani, interzisi la concertele Filarmonicii Banatul. Nu mai este permis nici fotografiatul
© Tion: Copiii sub 7 ani, interzisi la concertele Filarmonicii Banatul. Nu mai este permis nici fotografiatul
Atenție, timișoreni! Dacă vreți să mergeți la spectacolele Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, ar trebui să știți că… trebuie să vă lăsați copiii acasă, dacă au sub 7 ani. Aceștia vor avea voie să intre la concertele filarmonicii doar dacă este vorba despre recitaluri educative. Nu mai este permisă nici folosirea telefoanelor mobile sau a aparatelor de fotografiat.

Consiliul Administrativ al Filarmonicii „Banatul” instaurează noi reguli, pe care le-a votat încă din 12 aprilie 2016.

Astfel, potrivit oficialilor instituției de cultură, „este interzis accesul copiilor sub 7 ani (chiar dacă sunt însoțiți de părinți) la concertele și recitalurile filarmonicii, cu excepția recitalurilor educative”.

Copiii cu vârsta între 7 și 10 ani intră gratuit la orice spectacol organizat de Filarmonică, cu obligația să fie însoțiți. Elevii, studenții și pensionarii, în afara posesorilor de legitimații de fidelitate, vor plăti 10 lei pentru un bilet. Elevii de la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” și studenții Facultății de Muzică din cadrul UVT beneficiază de tratament special. Pentru ei, biletul va costa 5 lei.

Pentru grupurile de elevi, ai căror reprezentanți solicită rezervarea de bilete printr-o cerere depusă cu cel puțin trei zile înainte de eveniment, biletele vor costa 5 lei.

O altă hotărâre adoptată de Consiliul Administrativ al Filarmonicii „Banatul” spune că melomanii nu mai pot folosi deloc telefoanele mobile și aparatele de fotografiat în timpul spectacolelor.

„Este interzisă folosirea telefoanelor mobile și a aparatelor de fotografiat de orice fel de către spectatori în timpul concertelor și recitalurilor Filarmonicii Banatul, excepție (pentru foto și film) făcând jurnaliștii special acreditați”, se mai arată în noul regulament al instituției de cultură.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor