Copiii din Timişoara pot câştiga o excursie la Zoo Szeged

6Comentarii
Copiii din Timişoara pot câştiga o excursie la Zoo Szeged
Primăria Timişoara lansează o competiţie pentru şcolile din oraş, în urma căreia 90 de copii din clasele V-VIII şi 10 profesori pot câştiga o excursie la Grădina Zoologică din Szeged, Ungaria.

Vizita elevilor timişoreni în ţara vecină va fi organizată în cadrul proiectului „Trăim în bazinul Carpaţi – Dezvoltarea atractivităţii pentru vizitatorii Parcului Zoologic Szeged şi Grădinii Zoologice Timişoara” – CARPATZOO – HURO/0801/018, proiect implementat de primărie în cursul anului 2010 şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013.

De excursia de informare la Grădina Zoologică din Szeged, care va dura o zi şi va fi organizată în luna mai, vor beneficia 90 de elevi şi 10 cadre didactice însoţitoare. Cheltuielile vor fi acoperite integral din bugetul proiectului.

Pentru selectarea participanţilor la excursie, Primăria Timişoara organizează o competiţie interşcolară, care se va derula din această lună până în data de 5 mai 2010, fiind deschisă pentru copiii din clasele V-VIII de la şcolile din oraş. În cadrul competiţiei vor fi testate cunoştinţele generale ale elevilor în domeniul geografiei, biologiei – zoologie şi botanică, şi ecologiei, cu accent pe fauna şi flora din bazinul Carpaţi, dar şi cunoştinţele legate de colecţia de animale de la Grădina Zoologică din Timişoara.

Regulamentul de organizare şi desfăşurare a competiţiei interşcolare, precum şi documentele pentru înscrierea în concurs a şcolilor din Timişoara sunt afişate pe www.primariatm.ro şi www.dmmt.ro. Informaţii suplimentare puteţi obţine de la Iudit Bere-Semeredi, consultant proiect, la numărul de telefon 0731.540.932, e-mail – iudit.bere@primariatm.ro.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor