Control după control!

Inundaţii
Inundaţii
TIMIŞOARA – O lună de verificări! Speriate de amploarea inundaţiilor de acum doi ani, autorităţile au comandat un control prin care vor să afle cât de curăţate sunt albiile din judeţ.

Astfel, cei care vor face verificările vor să vadă în ce măsură se respectă legea, care interzice depozitarea deşeurilor, gunoaielor menajere, resturilor vegetale, animalelor moarte ori a rumeguşului în zona cursurilor de ape. În judeţele Timiş şi Caraş-Severin sunt vizate râul Bega, în amonte de Timişoara şi Făget, râul Timiş, în amonte de Lugoj şi Caransebeş, râurile Bela, Reca şi Cerna, în amonte de Orşova, zonele turistice situate în apropierea lacurilor de acumulare şi cursurilor de apă din judeţul Caraş Severin (Crivaia, Semenic, Trei Ape, Poiana Mărului, Băile Herculane), iar din judeţul Timiş acumulările Surduc, Dumbrăviţa, Giarmata şi Topolovăţ, de unde se alimentează foarte mulţi locuitori.

Potrivit autorităţilor, păstrarea curăţeniei cursurilor de apă din localităţi cade în grija primăriilor, a firmelor, dar şi a localnicilor. Ca să demonstreze că nu e de glumă, autorităţile vor da amenzi usturătoare celor găsiţi în neregulă, care pot ajunge până la 80.000 de lei pentru persoane juridice şi până la 30.000 de lei, în cazul persoanelor fizice.

Directorul Direcţiei Apelor Banat, Mihnea Stanca, atrage atenţia că „executarea, modificarea sau extinderea de lucrări, construcţii sau instalaţii pe ape sau care au legătură cu apele, fără avizul legal sau fără notificarea unei astfel de lucrări, precum şi darea în exploatare a acestora, fără punerea concomitent în funcţie a reţelelor de canalizare, a staţiilor şi instalaţiilor de epurare a apei uzate potrivit autorizaţiei de gospodărire a apelor, nerespectarea condiţiilor şi termenelor impuse de acest act, atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor