În urma incendiului produs marți la food court-ul de la Iulius Mall din Timișoara, Inspecția de Prevenire din cadrul ISU Banat a efectuat un control la firmele care își desfășoară activitatea în spațiul unde s-a produs incendiul. Scopul controlului a fost depistarea neregulilor care ar putea duce la producerea unor noi incendii. Mai mulți operatori economici au fost găsiți cu probleme și amendați.
„Au fost verificate un număr de 7 obiective, fiind constatate 22 de nereguli, pentru care au fost aplicate 17 avertismente și 5 amenzi în cuantum total de 22.500 lei. Neregulile constatate în timpul controlului au fost: hotele sau tubulaturile folosite pentru evacuarea fumului și gazelor din spațiile destinate pentru gătit nu au fost curățate și degresate; obturarea căilor de evacuare ale spațiilor destinate gătitului cu piese de mobilier sau diverse aparate destinate acestei activități; neverificarea periodică a instalației electrice de personal atestat”, au transmis reprezentanții ISU Banat.
Articole pe aceeași temă:
Circa 300 de persoane evacuate in urma unui incendiu la mallul din centrul Timisoarei
Citiți principiile noastre de moderare aici!