Controale la strandurile din Timisoara

De D.B.
Reactualizat la:
3Comentarii
Controale la strandurile din Timisoara
Controale la strandurile din Timisoara
Polițiștii, însoțiți de reprezentanții Gărzii de Mediu şi comisarii Gărzii Financiare Timiş, au fost în control, miercuri după-amiază, la mai multe ștranduri din Timișoara. Aceștia au verificat dacă societățile funcționează legal și dacă și-au înregistrat în evidențele financiar-contabile operațiunile comerciale pe care le desfășoară și veniturile realizate. Unul din ștranduri a fost amendat cu 2.000 de lei pentru mai multe nereguli găsite în acte.

Ștrandurile din Timișoara au fost luate cu asalt , miercuri după-amiază, de reprezentanții Gărzii de Mediu şi comisarii Gărzii Financiare Timiş. S-au verificat atât actele de funcționare ale societăților comerciale, autorizaţiile și avizele necesare funcţionării, cât și evidențele financiar-contabile ale operaţiunilor comerciale efectuate şi ale veniturilor realizate. Un alt aspect urmărit de comisia de control a fost respectarea normelor de protecţie a mediului şi modul în care este asigurată paza în zona acestor baze de agrement.

Una dintre societățile comerciale verificate a fost amendată cu suma de 2.000 de lei pentru mai multe nereguli găsite în acte, iar administratorul firmei a fost chemat la sediul Gărzii de Mediu Timiş.

În tot acest timp, polițiștii i-au sfătuit pe timișorenii care au mers să se răcorească la ștrandurile respective să fie precauți și nu își lase bunurile de valoare nesupravegheate. Totodată, polițiștii au împărțit pliante cu informații de natură preventivă.

Pe această cale polițiștii vă sfătuiesc ca atunci când mergeți la ștrand să evitați să luați la dumneavoastră bunuri de valoare, iar dacă nu vă sunt absolut necesare lăsaţi-le în locuri sigure. Atenţie la telefoanele mobile, portmonee şi cheile de la maşină, iar când intraţi în apă, lăsaţi-le în grija unor persoane de încredere.

Inghesuiala mare, duminica, pe strandurile din Timisoara



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor