Prefectul de Timiș Mircea Băcală a semnat vineri, 12 august, un ordin în baza căruia se constituie Comisia mixtă de verificare a accesului la unitățile de învățământ din municipiul Timișoara, pentru intervenții în situații de urgență. Comisia are ca atribuții verificarea asigurării accesului pe străzile adiacente unităților de învățământ, verificarea căilor de acces în incinta unităților de învățământ, verificarea surselor de alimentare cu apă a mașinilor de intervenție.
„Am constituit un grup format din poliția națională, poliția locală, cei de la ISUB, de la primărie. În caz de intervenție la una din școlile din Timișoara, indiferent din ce zonă, autospecialele pompierilor nu pot lua curba, ori pe stânga, ori pe dreapta, sunt mașini parcate și pe o parte și pe cealaltă și pe colț, de obicei, iar drumurile în cartiere sunt mai înguste. Sunt intrări de rezervă la unitățile de învățământ pe care reprezentanții școlilor nu le folosesc, de obicei, dar sunt blocate cu mașini parcate. Această acțiune are loc până începe anul școlar, pentru ca cetățenii să fie obișnuiți să nu parcheze în acele locuri”, a declarat prefectul de Timiș, Mircea Băcală, pentru www.tion.ro, în 30 iulie.
Totodată, prefectul Mircea Băcală a semnat un ordin în baza căruia se constituie Comisia mixtă de control a modului de respectare a legislației în activitatea societăților comerciale care prestează servicii de alimentație publică populației din municipiile Timișoara și Lugoj.
Comisia are ca atribuții verificarea respectării normelor privind apărarea împotriva incendiilor, verificarea condițiilor igienico-sanitare în incinta spațiilor comerciale, precum și a stării de sănătate a personalului din aceste unități, verificarea respectării legalității în domeniul autorizării, sănătății, securității în muncă și al relațiilor de muncă și verificarea drepturilor consumatorului la comercializarea și prestarea serviciilor specifice.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!