Controale la Criciova

Laviniu Bedrosian
Laviniu Bedrosian
TIMIŞ. Şi-au reclamat primarul! Zece consilieri locali din comuna Criciova au trimis o adresă Prefecturii, potrivit căreia, în şedinţa Consiliului Local Criciova, întrunit în 30 martie, s-a luat în discuţie activitatea conducerii Primăriei din localitate.

Conform directorului Cancelariei Prefectului, Laviniu Bedrosian, în adresa semnată de cei zece aleşi locali, conducerea Primăriei Criciova nu s-ar implica în îndeplinirea Hotărârilor Consiliului Local Criciova, având şi o „activitate foarte slabă în accesarea fondurilor europene pentru proiecte de îmbunătăţire a calităţii vieţii şi condiţiilor de viaţă ale locuitorilor comunei”.

În finalul adresei, cei zece consilieri locali solicită Prefectura să verifice activitatea conducerii Primăriei Criciova. „La Primăria Criciova va fi efectuat un control de fond, de către Prefectura Judeţului Timiş, iar în măsura în care vor fi evidenţiate aspecte negative vor fi sesizate şi alte instituţii abilitate ale statului”, a precizat Laviniu Bedrosian.

Diana Lupulescu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !