Continua scandalul intre PSD si PNL pe tema ridicarii primului centru de legume-fructe din Timis

De Bogdan Marta
4Comentarii
Continua scandalul intre PSD si PNL pe tema ridicarii primului centru de legume-fructe din Timis
© Foto: arhiva
PSD și PNL continuă să se contreze pe tema ridicării primului centru de legume-fructe din județul Timiș, după ce liberalii i-au acuzat pe social-democrați că au decis construirea acestuia la Tomnatic, localitate condusă de un primar social-democrat și nu la Lovrin, acolo unde liberalii sunt la putere. Consilierii județeni PNL refuză să voteze acest proiect, ceea ce ar însemna, practic, moartea din fașă a acestuia.

Liderul interimar PSD Timiș, Călin Dobra, susține că în ultima vreme au apărut tot felul de „dezinformări” privind modalitatea în care CJ Timiș a ales ca locație Tomnatic pentru construirea acestui centru de legume-fructe, în detrimentul Lovrinului. El a precizat că instituția pe care o conduce a ales  localitatea Tomnatic deoarece specialiștii au stabilit că este cea mai bună locație pentru acest centru pilot.

Pentru a demonstra spusele sale, lângă Dobra s-a aflat și primarul din Tomnatic, Vasiu Stoian. Edilul comunei timișene spune că a aflat de acest proiect în același timp cu ceilalți primari, pe 19 septembrie, când a primit o adresă de la CJ Timiș. În aceeași zi, primăria a trimis un răspuns Consiliului Județean Timiș în care își arăta disponibilitatea de a ceda un teren pentru construirea acestui centru. O lună mai târziu, primăria a dezmbebrat un teren pe care îl avea și a propus ca 11.000 mp să fie folosiți de CJ Timiș pentru construcția centrului pilot.

„Am fost acuzat că am avut informația mai repede decât ceilalți. După cum se vede, acest lucru nu e adevărat. Lovrin a venit cu o propunere cu un teren care avea un PUZ în lucru. În momentul în care i s-a adus la cunoștință primarului că acel teren nu poate îndeplini cond CJ Timiș, au schimbat locația. Au dus-o aproape de Bulgăruș. Și acolo e o problemă juridică, s-a renunțat la acel teren și s-a ales al treilea, lângă Ștrandul termal, unde sunt trei proprietari”, a spus Stoian.

Pe de altă parte, primarul din Tomnatic, spune că localitatea sa are toate utilitățile la zi, inclusiv drumul de acces spre acel teren, în timp ce alta ar fi situația la Lovrin. Un alt argument adus de Stoian este faptul că, potrivit registrului agricol, în zona localității sale sunt 223 de producători de legume, în timp ce primarul din Lovrin a prezentat la CJ Timiș o statistică.

„Dacă vrei să arăți o realitate, vii cu registrul agricol”, a mai declarat Stoian.

În final, edilul din Tomnatic a mai venit cu un argument. Potrivit acestuia, în Piața de Gros din Mehala, halele frigorifice au fost împărțite producătorilor în funcție de reprezentativitatea lor. 6 din cele 13 hale au fost acordate celor din Tomnatic și doar două celor din Lovrin.

„Înseamnă că bazinul legumicol e la noi în zonă”, a mai afirmat Stoian.

La rândul său, Călin Dobra a afirmat că nu va negocia politic cu cei de la PNL susținerea acestui proiect în cadrul următorei ședințe de plen a Consiliului Județean Timiș, însă apelează la conștiința consilierilor județeni liberali pentru a susține locația aleasă de conducerea CJ Timiș.

foto: CJ Timis
Primul centru de legume-fructe al Consiliului Județean Timiș creează nemulțumiri într-o localitate din Timiș. Primarul din Lovrin susține că politicul și-a băgat coada în alegerea localității de către conducerea CJT pentru găzduirea centrului. Se discută de ceva vreme deja despre centrul-pilot de...

 

Foto: CJ Timis
Proiectul pilot de construire a unui centru de colectare a legumelor și fructelor este pus în pericol de PNL, susține conducerea Consiliului Județean Timiș. Scandalul a început la finele săptămânii trecute, când primarul din Lovrin susținea că localitatea sa a fost scoasă de pe listă din rațiuni pol...



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor