Contestatii pentru Albina Banateana

De Corina Eva
Reactualizat la:
Albina Banateana e cautata pe teritoriul Romaniei si de nemti
Albina Banateana e cautata pe teritoriul Romaniei si de nemti
Albina Bănăţeană este o specie de albine pe cale de dispariţie. Asociaţia Crescătorilor de Albine Timiş, Universitatea de Ştiinţe Agricole a Banatului şi crescătorii de albine din Kikinda, Serbia, încearcă să o redescopere şi omologheze pe banii UE. 

Albina Bănăţeană reprezintă o rasă de albine mult mai productivă, mai rezistentă la boli şi mai viabilă chiar şi decât hibridul Buckfast. Ea se caracterizează printr-o trompă mult mai lungă decât suratele sale și o pereche de aripi mult mai dezvoltate, care îi asigură o rezistenţă mai mare la zbor. În anii 70 s-a încercat descoperirea acestei rase pe teritoriul României, însă fără succes. În prezent, reprezentanții Asociaţiei Crescătorilor de Albine Timiş și cei ai Asociaţiei Crescătorilor de Albine Kikinda (Serbia) şi Universității de Ştiinţe Agricole a Banatului sunt convinşi că au posibilitatea descoperirii şi omologării, în vederea multiplicării. În acest sens au întocmit un proiect și vor finanţare din fonduri europene, în vederea subvenţionării cercetărilor necesare.

Cercetarile ar urma sa fie subventionate din fonduri UE

„Albina Bănăţeană reprezintă ecotipul zonei de Banat. Din această cauză noi dorim să o redescoperim şi să o omologăm pe euroregiunea România-Serbia. În acest sens am depus un proiect prin care încercăm să obţinem subvenţionarea respectivelor cercetări. Proiectul a fost însă respins pe motiv că Facultatea de Agronomie nu a întocmit un sudiu de fezabilitate asupra locului unde va fi amplasată stupina de cercetare. Trebuie să precizez că acest lucru nu ne-a fost cerut la întocmirea proiectului. În consecinţă am depus contestaţii. La această oră avem informaţii clare cum că şi nemţii ar fi interesaţi de descoperirea şi identificarea ei pe teritoriul României, pentru a o împerechea cu albina lor şi a obţine un hibrid mult mai valoros”, ne-a declarat Casian Brebu, preşedintele Cercului Apicol Timişoara şi cenzor al Asociaţiei Crescătorilor de Albine Timiş.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor