Contestaţia la licitaţia pentru deponeu se judecă… în 2010

6Comentarii
Contestaţia la licitaţia pentru deponeu se judecă… în 2010
Consiliul Judeţean Timiş vrea începerea cât mai rapidă a lucrărilor la deponeul ecologic de la Ghizela. Singurul obstacol în calea „visului” de ani de zile a mai-marilor judeţului este, în acest moment, o contestaţie depusă de unul dintre participanţii la licitaţia care a desemnat firma ce se va ocupa de amenajarea deponeului.

Dacă nu ar fi fost această contestaţie, am fi putut semna deja contractul pentru deponeu. Cu legislaţie schimbată şi tot s-a depus contestaţia”, a constatat preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc. În acest moment, cea mai mare nemulţumire a şefilor instituţiei este legată de termenul dat de Tribunalul Timiş pentru soluţionarea cauzei: 4 ianuarie 2010! Asta ar însemna ca lucrările la deponeul ecologic de la Ghizela să nu poată demara mai devreme de anul viitor. „Personal am redactat şi semnat o scrisoare adresată conducerii Tribunalului, le-am cerut un termen mai scurt pentru soluţionarea contestaţiei. Deocamdată nu am primit răspunsul, dar îl aşteptăm”, a spus Ostaficiuc. Licitaţia pentru realizarea deponeului a fost câştigată de societatea timişoreană Confort.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor