Consumatorii de droguri s-au urcat pe scena pentru a-si spune povestea

4Comentarii
Consumatorii de droguri s-au urcat pe scena pentru a-si spune povestea
Câţiva dintre deţinuţii de la Penitenciarul Timişoara, reţinuţi pentru trafic, consum sau posesie de droguri, au pus în scenă chiar povestea vieţii lor. Ei au încercat ca prin intermediul unei piese de teatru să arate publicului pericolul pe care îl reprezintă stupefiantele.

Penitenciarul Timişoara şi Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Timiş i-au transformat pe deţinuţi în veritabili actori. În cadrul campaniei de prevenire a traficului şi consumului de stupefiante, cel mai tare s-au implicat persoanele private de libertate, care au ajuns după gratii tocmai din cauza consumului de droguri. Pentru ca mesajul să fie cât mai bine recepţionat de public, ei au pus în scenă povestea vieţii lor, intitulată „A fost…”. Piesa de teatru a fost programată pentru joi, 21 octombrie, de la ora 14.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara. Artiştii, foşti consumatori de droguri aflaţi în stare privativă de libertate în Penitenciarul Timişoara, şi-au jucat de minune propria poveste. La piesa de teatru au asistat elevi de la mai multe licee timişorene, dar şi studenţi, care au fost impresionaţi de dramele deţinuţilor. Niciunul n-a apărăsit sala, arhiplină, înainte de încheierea ultimului act. Dincolo de mesajul antidrog, piesa a fost pe placul publicului, care i-a aplaudat cu frenezie pe deţinuţii-actori.

„Piesa de teatru a fost scrisă chiar de deţinuţi, fiind inspirată din experienţa lor de viaţă. Şi astăzi chiar au interpretat bine. M-am uitat prin sală şi tinerii erau captivaţi. Au avut succes în faţa publicului, iar munca le-a fost răsplătită de aplauze”, a arătat Andeea Rus, psihologul Penitenciarului Timişoara.

Trupa de teatru a Penitenciarului din Timişoara pregăteşte deja o nouă piesă, care va fi finalizată în perioada sărbătorilor de iarnă.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor