Consulul Italiei la Timisoara si-a luat ramas bun de la oficialitatile locale

Consulul Italiei la Timisoara si-a luat ramas bun de la oficialitatile locale
Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, a primit, vineri, vizita Excelenței Sale Manlio Giuffrida, Consulul General al Italiei la Timişoara, o vizită de rămas bun cu ocazia încheierii misiunii sale diplomatice în România.

Consul general a ţinut să mulţumească pentru excelentele relaţii de colaborare existente pe tot parcursul misiunii sale cu Instituţia Prefectului Judeţul Timiş, cu autorităţile locale, dar și cu alte instituţii precum Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş, Direcţia de Sănătate Publică Timiş, spitalele şi universităţile din Timişoara.

Excelenţa Sa a ţinut să sublinieze faptul că perioada petrecută la Timişoara şi în România a fost una dintre cele mai frumoase perioade ale carierei sale. De asemenea, a arătat că a observat de-a lungul misiunii sale un progres vizibil al evoluţiei Timişoarei şi judeţului Timiş, din toate punctele de vedere, şi a dorit să transmită „tuturor locuitorilor multă sănătate, optimism, încredere şi multe realizări”.

La rândul său, prefectul judeţului Timiş i-a mulţumit pentru aprecierile adresate, pentru relaţiile speciale de colaborare existente, şi a urat Excelenţei Sale, la sfârşit de mandat, „multă sănătate, succese personale şi profesionale”.

B.A.M.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !