Consulatul Germaniei la Timisoara ar putea fi mentinut

De Delia S. Barbu
Reactualizat la:
Consulatul Germaniei la Timisoara ar putea fi mentinut
Invitată la gala festivă de Ziua Germaniei, Susanne Kastner, preşedintele Comisiei de Apărare din Bundestag, a anunţat, luni seara, la Timişoara, faptul că actualul consulat al Germaniei ar putea fi menţinut în oraşul nostru.

Susanne Kastner, preşedintele Comisiei de Apărare din Bundestag şi Werner Jostmeier, preşedintele Comisiei pentru Europa şi Comunitatea Globală din Parlamentul landului Renania de Nord Westfalia, însoţiţi de o amplă delegaţie a Germaniei s-au aflat, luni, la Timişoara, unde au luat parte la gala festivă organizată la Opera Română cu ocazia Zilei Germaniei.

„Cu toţii aşteptaţi veşti despre închiderea Consulatului Germaniei la Timişoara, un subiect de nemulţumire şi neînţelegere pentru mulţi. Am ales să apărăm acest consulat pentru că el este de o incredibilă importanţă pentru comunitatea şi minoritatea germană şi pentru politica culturală de aici. Închiderea consulatului din Timişoara nu e decisă încă definitiv. Ne îndreptăm într-o direcţie bună şi este posibil ca acest consulat să fie menţinut”, a declarat Susanne Kastner, la Timişoara.

La sărbătorirea Zilei Germaniei, lansată de Klaus Christian Olasz, consulul Germaniei la Timişoara, au fost prezenţi prefectul Mircea Băcală, primarul Gheorghe Ciuhandu, autorităţi locale din aria de competenţă consulară, personalităţi ale vieţii publice locale, membrii Corpului Consular din Timişoara dar şi oameni de afaceri.

De asemenea, au mai fost prezente o delegaţie a Comisiei pentru Europa şi Comunitatea Globală din Parlamentul landului Renania de Nord Westfalia şi o alta reprezentând Cercul de Prietenie Karlsruhe – Timişoara. Delegaţia din landul Renania de Nord Westfalia va rămâne la Timişoara şi în zilele următoare.

Ciuhandu cere autoritatilor germane sa nu inchida consulatul de la Timisoara



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor