Consiliul Judeţean vede numeroase investiţii finalizate

4Comentarii
Consiliul Judeţean vede numeroase investiţii finalizate
Anul acesta va fi unul interesant, se vor face mari investiţii. Şefii de la Consiliul Judeţean Timiş au planuri mari. Sau au avut deja anii trecuţi planuri mari, care se vor finaliza în acest an. Iar cele mai importante investiţii sunt deja în curs şi urmează să fie finalizate în acest an.

Se pare că primul la tăiat panglica de finalizare a lucrărilor va fi drumul judeţean dintre Timişoara-Maşloc, către limita de judeţ cu Aradul. Aici s-a lucrat de zori, până pe constructori i-a prins ploaia, ploaie care a „găurit” tot stratul primar de pietriş depus ca fundaţie pentru ultima bucată de drum ce mai rămânea de asfaltat, de la intersecţia cu viitoarea centură, prin Dumbrăviţa şi până la intrarea în Timişoara. „Cum avem vreme bună afară, ne apucăm de lucru!”, declara Constantin Ostaficiuc, preşedintele CJT, în urmă cu vreo lună. Vremea bună a apărut, deci în curând se toarnă asfaltul. Cel de-al doilea obiectiv care va deveni realitate ar trebui să fie corpul nou de clădire al Palatului Administrativ. Aici lucrurile merg bine, în curând funcţionarii publici vor avea mai mult loc să se desfăşoare. De proiecte noi, dar în acelaşi timp vechi, putem vorbi referindu-ne şi la deponeul de la Ghizela. În sfârşit, după ani de aşteptări, lucrurile se mişcă şi aici. E greu de anticipat când vom şi avea într-adevăr deponeu cum cere Europa. Un alt proiect important aflat în atenţia CJ Timiş este cel al reabilitării Muzeului Banatului, „Acum se jurizează proiectul pentru muzeu”, a declarat, luni, Ostaficiuc.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor