Consiliul Judetean Timis a dat aviz nefavorabil pentru constructia unui bazin olimpic la Timisoara

21Comentarii
Consiliul Judetean Timis a dat aviz nefavorabil pentru constructia unui bazin olimpic la Timisoara
Viceprimarul Timişoarei Adrian Orza îl contrazice pe inspectorul şcolar general al judeţului Timiş, Marin Popescu, care afirma, marţi, că Primăria Timişoara s-a opus construcţiei unui bazin al Clubului Sportiv Şcolar şi dă vina pentru acest lucru pe Consiliul Judeţean Timiş, care nu a eliberat avizele necesare.

Marin Popescu afirma zilele trecute că Primăria Timişoara s-a opus construcţiei unui bazin de dimensiuni olimpice care să apaţină Clubului Sportiv Şcolar nr. 1 din Timişoara. Viceprimarul a prezentat, miercuri, mai multe documente care atestă faptul că proiectul a fost repins, de fapt, de comisia tehnică a Consiliului Judeţean Timiş.

Orza afirmă că Primăria Timişoara a eliberat un aviz de principiu pentru construcţia acelui bazin în apropierea în Parcul Scudier, însă reprezentanţii CJ Timiş au considerat că amplasamentul nu este oportun pentru această investiţie. 

„Noi am dat un aviz de principiu pentru acel bazin, pentru că urma să se construiască într-o zonă verde şi au fost 11 puncte pe care cei de la Direcţia Edilitară  şi de Mediu din Primăria Timişoara le-au pus la dispoziţia celor care făceau proiectarea lucrării pentru Ministerul Educaţiei, respectiv Clubul Sportiv Şcolar. Cei de la Clubul Sportiv Şcolar au primit un răspuns de la CJT, în care li se explică, în prima frază, că în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi de Urbanism, care a analizat documentaţia, s-a hotărât că realizarea acestei investiţii nu este oportună pe amplasamentul propus”, a afirmat Orza.

Viceprimarul Timişoarei susţine că, la insistenţele celor de la Clubul Sportiv Şcolar, Primăria Timişoara a oferit un alt amplasament, la Stadionul „Dan Păltinişanu”, unde Guvernul intenţiona să construiască un bazin de dimensiuni olimpice, însă proiectul a fost abandonat din lipsă de bani.

„Mai mult, Clubul Sportiv Şcolar trimite o adresă Primăriei, în care spune că în cazul proiectului pentru realizarea bazinului avizele necesare aprobării PUD-ului au primit răspuns nefavorabil de la Direcţia culturii şi patrimoniului naţional al judeţului Timiş şi de la CJT. Aşadar, inclusiv Clubul Sportiv spune de unde a primit răspunsuri negative. Primăria Timişoara nu a dat aviz negativ acestei investiţii. Dânşii ne cer să le dăm un nou amplasament şi le-am oferit unul, tot al unui bazin de înot, pentru care există Hotărâre de Guvern, şi care nu se face”, a mai spus Orza.

Din certurile autorităţilor locale tot timişorenii sunt cei care au de pierdut, Timişoara rămânând un municipiu cu pretenţii de cinci stele fără un bazin de înot olimpic.

B.A.M.



21Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor