Consilierii locali merg la mare sau la munte, sa invete administratie publica

De Roxana Deaconescu
4Comentarii
Consilierii locali merg la mare sau la munte, sa invete administratie publica
© Tion: Consilierii locali merg la mare sau la munte, sa invete administratie publica
Pentru a evita fel de fel de erori în ședințele de consiliu local, aleșii municipali au stabilit să meargă la cursuri de formare, organizate sub egida Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Peste 100.000 de lei, adică aproape 25.000 de euro, costă cursurile de perfecționare, bani luați din bugetul local.

Așa cum tion.ro vă anunța deja, mai mulți consilieri au întocmit un proiect de hotărâre prin care să le fie permisă participarea la cursuri de formare profesională. În ședința ordinară care a avut loc vineri, aleșii au dezbătut zeci de minute acest subiect: unii au propus ca aceste cursuri să fie organizate la universitățile din Timișoara, însă legea îi obligă pe cei care se află la primul mandat să participe la cursuri organizate de ANFP.

„Aceste cursuri sunt organizate ținând cont de legea privind statutul aleșilor locali. La art. 41 este specificat că aleșii locali beneficiază de plata cursurilor de pregătire conform unei hotărâri de consiliu local. Aleșii au obligația de a participa la cel puțin un curs de pregătire în cel puțin primul an de mandat”, a explicat consilierul Ștefan Constantin Sandu, unul dintre inițiatorii proiectului.

Legea spune clar că aleșii beneficiază de plata cursurilor de pregătire, formare și perfecționare profesională organizate de instituții specializate, în decursul mandatului, conform unei hotărâri de consiliu local. Ei au obligația să participe la cel puțin un curs de pregătire în domeniul administrației publice locale, în decursul primului an de mandat. Fac excepție cei care au deținut anterior un alt mandat de consilier local, consilier județean, președinte al consiliului județean, primar sau cei care au exercitat funcția de prefect, au fost funcționari publici, au deținut un mandat de parlamentar sau au studii economice, juridice sau administrative.

„Cursurile sunt organizate în stațiuni, și în România, și în alte părți. ANFP procedează la fel, este o uzanță și trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Din punct de vedere financiar, nu costă mai mult un curs organizat într-o stațiune decât un curs organizat într-un mare oraș. N-o să mergi niciodată în localități foarte mici, din foarte multe motive, nu poți asigura condițiile pentru buna desfășurare a cursului. S-au făcut studii pe tema aceasta, nu iau apărarea ANFP, acesta este un subiect vechi, de ce în stațiuni. ANFP a prezentat un raport: dacă s-ar organiza cursurile în București ar costa atât, dacă ar fi în Timișoara ar costa atât, dacă ar fi în Brașov ar costa atât. Participarea la un curs este și o recompensă într-o anumită măsură pentru cursanți, pentru că, de pe o parte, ei au posibilitatea să se perfecționeze și CV-ul mai adaugă încă ceva care poate conta în diverse momente, pentru promovare, pentru obținerea unui post mai bun, poate chiar în altă parte, dar tot în sectorul administrației publice, dacă în asta s-au urmat cursurile. Pe de altă parte, sigur că, în afara programului de curs, prezența într-o stațiune este și ea ceva ce este receptat, omenește vorbind, ca un stimulent”, a explicat primarul Nicolae Robu.

Legislația actuală îi obligă pe aleșii proaspăt intrați în consiliul local să meargă la cursuri, dar pot participa și cei care au deja experiență în CLT.

„Până acum nu au mers niciodată consilierii locali la astfel de cursuri. Era obligatoriu și este o culpă, dar vedeți câte discuții au apărut acum. Nu am avut o hotărâre de consiliu local până acum pentru că nu era imperativ”, a conchis Robu.

Estimările făcute pentru cei 27 de consilieri locali ai Timișoarei ajung la aproximativ 110.000 lei. Un curs costă 950 de lei, cazarea pentru toți consilierii este de 67.500 de lei, adică 2.500 de lei de persoană, iar transportul este puțin peste 14.000 de lei, adică 523 de lei de persoană.

Proiectul a fost inițiat de liberalii Grigore Grigoroiu, Adelina Tîrziu, Lucian Căldăraru, Lorenzo Barabas, Daniela Mariș, Adrian Lulciuc, Ciprian Mihok și Ștefan Sandu, alături de social-democratul Ion-Ardeal Ieremia. Cinci dintre aceștia sunt la primul mandat.

În luna august, ANFP mai organizează cursuri de perfecționare în stațiunile Mamaia, Aurora, Venus, în Eforie Nord, Constanța, dar și la Sinaia sau Predeal, Bușteni sau Băile Felix ori în București, Iași sau Vama Veche, iar în septembrie au loc cursuri atât la mare, cât și la munte.

Articole pe aceeași temă:

Au ajuns la conducerea Timisoarei, dar nu stiu ce sa faca. Consilierii locali vor cursuri de perfectionare



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor