Noul președinte al Consiliului Județean Timiș Sorin Grindeanu (PSD) le-a prezentat consilierilor județeni, în ședința de marți, 5 iulie, o adresă de la Instituția Prefectului prin care li se solicită motivarea absenței lor de la primele două ședințe, cele de constituire. Adresa este venită de la Asociația Pentru Dezvoltarea Priorităților Locale Timiș.
Consilierii județeni aleși pe lista PNL (14 la număr) și UNPR (trei la număr) au lipsit la primele ședințe de constituire ale Consiliului Județean Timiș pentru că încercau să creeze o nouă majoritate, spre deosebire de cea formată de PSD – PMP și ALDE. Nu au reușit o altă majoritate, în ciuda negocierilor repetate, care să dea conducerea CJ Timiș, dar legea le permitea această absență consecutivă, însă tot legea le cere să-și motiveze absența. Consilierii mai sus menționați s-au prezentat a treia oară. Dacă nu se prezentau, atunci intrau în noul consiliu supleanții de pe listă. Nu a fost cazul, dar acum, ținând cont de această solicitare, trebuie să-și motiveze absența.
În adresa inițiată de respectiva asociație și înaintată de Instituția Prefectului Timiș i se cere fiecărui consilier județean absent la ședințele din 23 iunie, respectiv 26 iunie, motivația și dovada că absența a intervenit din cauza unei boli care a necesitat spitalizare sau a făcut imposibilă prezența, a unei deplasări în străinătate în interes de serviciu sau a unor evenimente de forță majoră, conform Legii 215 din 2001, art. 31, alin.5.
„Ne vom consulta cu avocații partidului și vom răspunde conform legii”, spune Marian Constantin Vasile, consilier județean PNL.
Trebuie să vină cu motivare următorii consilieri:
PNL: Sorina Ciurlea, Marian Constantin Vasile, Nicolae Bitea, Mihăiță Bojin, Cosmin Costa, Tiberiu Lelescu, Liviu Borha, Ligius Cosmin Buboi, Liviu Cocean, Lucian Blaga, Viorel Coifan, Adrian Ștef, Adrian Pășcuță, Dan Ion Sarmeș.
UNPR: Titu Bojin (doar pentru o ședință), Nicolae Oprea, Viorel Matei.
Articole pe aceeași temă:
O noua incercare de constituire a CJ Timis… esuata. Au lipsit, din nou, consilierii PNL si UNPR
Primul plen al CJ Timis se va repeta – Consilierii PNL nu s-au prezentat la sedinta
Citiți principiile noastre de moderare aici!