Consilierii au votat bugetul oraşului

Consilierii au votat bugetul oraşului
TIMIŞOARA – Aprig dezbătut în alţi ani de către aleşi, bugetul oraşului a fost adoptat destul de repede, ieri după-amiază, în plenul Consiliului Local, cu câteva amendamente, însă.

În acest an, Primăria beneficiază de aproximativ 650 de milioane de lei. Din această sumă, 120 de milioane de lei reprezintă un credit accesat de municipalitate, iar restul fondurilor provin din venituri proprii. Bugetul pentru 2007, care a fost votat de toţi consilierii, este mai mare decât cel din anul trecut cu aproximativ o sută de milioane de lei vechi. Sumele cele mai mari se îndreaptă către lucrări la străzi, învăţământ şi servicii.

De asemenea, există bani alocaţi sub formă de subvenţii şi pentru transportul cu RATT şi încălzire. Proiectul de buget a fost discutat în cadrul unei dezbateri publice, ceea ce explică oarecum faptul că aleşii timişorenilor nu au insistat asupra lui. Consilierii şi-au mai dat acordul pentru transformarea Regiei Aquatim în societate comercială. Schimbarea era necesară, întrucât Aquatim intenţionează să devină operator de apă-canal regional, şi numai aşa poate primi fonduri europene.

Diana Lupulescu
diana.lupulescu@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor