Conserve cu carne de porc suspecte de contaminare cu dioxina retrase de la comercializare

1Comentariu
Conserve cu carne de porc suspecte de contaminare cu dioxina retrase de la comercializare
1.177 de conserve din carne de porc au fost oprite, marti, de la comercializare, de la două depozite de pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, fiindcă sunt suspecte de a fi contaminate cu dioxină.

Până la controlul efectuat de inspectorii DSVSA Mehedinţi, 623 de conserve au fost deja comercializate în magazinele din judeţul Mehedinţi. Conservele sunt produse de o fabrică cehă din Caracal.
Este vorba de un lot de 600 de conserve de carne de porc în suc, de 300 de grame, suspecte de dioxină. Din această cantitate, inspectorii au sechestrat 439 de bucăţi, restul fiind deja comercializate prin magazinele de specialitate. De asemenea, la un alt depozit aparţinând unei firme din Timişoara s-au ridicat 738 de conserve produse de aceeaşi fabrică dintr-un lot iniţial de 1.200 de bucăţi.”, a precizat purtătorul de cuvânt al DSVSA Mehedinţi, dr. Traian Mariţoiu. Dacă analizele de laborator vor confirma prezenţa dioxinei în conservele de carne, acestea vor fi duse la o societate specializată pentru a fi distruse.
Inspectorii DSVSA Mehedinţi au efectuat aceste controale, în urma unor informaţii primite de la colegii din Dolj şi Timiş.

Sursa: ROL.ro



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor