Conservatorii pregătesc măsuri anti-criză

3Comentarii
Conservatorii pregătesc măsuri anti-criză
Conservatorii din Timiş se reorganizează, astfel încât după prezidenţiale să poată participa la viitoarele alegeri pe cont propriu. În altă ordine de idei, preşedintele filialei Timiş, Maria Grapini, lucrează la pachetul de măsuri anti-criză al PC pentru 2010.

Alianţa cu PSD se va încheia după alegerile prezidenţiale, iar PC se pregăteşte deja pentru scrutinele de după. Au avut loc alegeri interne la nivelul mai multor organizaţii locale din judeţ şi s-a stabilit ca acestea să transmită deja propuneri de candidaţi pentru… posturile de consilieri locali şi primari. În prezent, PC Timiş are 5 viceprimari şi 54 de consilieri locali, dar nu are reprezentare în Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş şi nici parlamentari.

În altă ordine de idei, la nivel central, conservatorii lucrează, împreună cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai patronatelor şi ai sindicatelor, la elaborarea unui set de măsuri economice şi iniţiative legislative pentru anul 2010, menite să atenueze efectele crizei. Maria Grapini, care este şi vicepreşedinte PC la nivel naţional pe relaţia cu mediul de afaceri, a declarat că acest set de propuneri va fi înaintat viitorului preşedinte al României, viitorului Guvern şi guvernatorului BNR.

Este nevoie de solidaritatea oamenilor de afaceri, care să pună presiune pe guvernanţi. Considerăm că etic, moral, dar şi responsabil este să consulţi mediul de afaceri înainte de a emite măsuri anti-criză. Aşteptăm sesizări şi propuneri şi de la oamenii de afaceri din judeţul Timiş. Vrem să fim primul partid care pregătim, în mod documentat, în urma consultării cu mediul de afaceri, un pachet de măsuri anti-criză pentru anul 2010, dar şi propuneri de modificări legislative şi de iniţiative legislative, legate mai ales de Codul Fiscal şi de Codul Muncii”, a precizat liderul PC Timiş.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor