Conflictul între generaţii se mută pe site-urile de socializare

Reactualizat la:
Conflictul între generaţii se mută pe site-urile de socializare
O parte a tinerei generaţii este nemulţumită de faptul că părinţii şi bunicii lor nu mai folosesc internetul doar pentru e-mail şi informare, ci îşi creează conturi pe site-urile de socializare.

Unii tineri sunt bucuroşi să comunice cu bunicile prin intermediul mesageriei instant.
Conflictul între generaţii se mută pe site-urile de socializare
Pentru statele în care penetrarea Internetului în rândul populaţiei nu mai este de mult o problemă, generaţia celor sub 30 de ani se vede confruntată cu o nouă situaţie la care până acum câţiva ani nici nu se gândea: persoanele mai în vârstă au început să folosească din ce în ce mai mult Internetul şi nu numai pentru a căuta informaţii sau a trimite e-mail-uri.
Scot Seigal, un tânăr de 18 ani, a simţit pe pielea lui ce înseamnă să ai în preajmă adulţi care folosesc constant internetul, dar nu pare foarte deranjat de acest lucru. Potrivit acestuia, părinţii săi postează în mod frecvent comentarii pe pagina sa din cadrul site-ului de socializare MySpace, în timp ce cu bunica sa de 72 de ani discută frecvent prin intermediul mesageriei instant.
„Este un lucru bun că adulţii ştiu câte ceva despre Internet. Îmi place foarte mult să vorbesc cu bunica mea prin mesageria instant, mai ales pentru că ea este genul de persoană care nu comunică foarte multe lucruri la telefon“, spune Scot.
Dar opinia tânărului nu este împărtăşită de generaţia din care face parte: majoritatea tinerilor afirmă că nu sunt foarte încântaţi de „invadarea“ spaţiului lor tehnologic de către persoanele mai în vârstă. Şi cum vremurile în care adulţii nu ştiau decât să lucreze offline la calculatoare, tinerii caută metode de a rămâne în faţă în această cursă a tehnologiei.
Dacă cei mai în vârstă au deja conturi de Gmail, ştiu să încarce fişiere video pe YouTube şi îşi etalează gadget-urile hi-tech, tinerii contraatacă prin folosirea Twitter, un serviciu care permite crearea unui blog folosind telefoane mobile de tipul BlackBerry sau Hulu.com, de unde pot descărca videoclipuri sau emisiuni TV.
Războiul tehnologic s-a mutat pe MySpace şi Facebook
Mai mult, războiul tehnologic pare să se fi mutat în ultimul an în zona site-urilor de socializare, care iniţial au fost orientate către tineri. Între timp, din ce în ce mai mulţi adulţi au început să îşi creeze conturi pe MySpace sau Facebook. Şi tinerii nu par să fie foarte entuziasmaţi de această mişcare.
Un student pe nume Eric Khun ţine un blog în care a vorbit despre etichetă, în cadrul reţelelor de socializare. Eric i-a permis mamei sale să fie adăugată în lista sa de prieteni de la Facebook, dar între timp s-a trezit asaltat de cereri de adăugare din partea unor adulţi pe care mama sa îi cunoaşte. „În schimb, sora de 16 ani a refuzat să o aibă pe mama în lista de prieteni pentru că a considerat că nu este cool“, spune Eric.
La rândul său, o altă studentă, Lauren Auster-Gussman, afirmă că este foarte ciudat să primească invitaţii de adăugare în lista de prieteni din partea unor cunoştinţe ale părinţilor ei. Ea consideră că Facebook ar trebui să fie utilizat doar de către persoanele până în 40 de ani. „Sunt la universitate. Se presupune că prin profilul meu există cel puţin câteva poze în care apar în stare de ebrietate şi nu vreau ca prietenii părinţilor mei să le vadă“, spune Lauren.
Tinerii au descoperit şi soluţia la această problemă: limitarea accesului la profilul respectiv, astfel numai prietenii pot să îl vizualizeze. Dar şi această variantă are neajunsurile ei: se limitează interacţiunea cu alte persoane necunoscute, chiar dacă aceştia sunt tineri. Singura variantă pe care tinerii par să o accepte unanim este ca adulţii să folosească reţele de socializare numai pentru a intra în contact cu persoane de vârsta lor.

Sursa: Gandul



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !