Conducerea Spitalului Judetean Timisoara inca asteapta aparatura in valoare de 4 milioane euro de la Ministerul Sanatatii

De Adrian Panduru
Reactualizat la:
2Comentarii
Conducerea Spitalului Judetean Timisoara inca asteapta aparatura in valoare de 4 milioane euro de la Ministerul Sanatatii
Reprezentanții Spitalului Județean Timișoara încă așteaptă echipamentele și aparatura solicitată Ministerului Sănătății de la începutul anului. Sunt echipamente medicale necesare unității medicale în valoare de aproximativ 4 milioane de euro. Managerul spitalului, Marius Craina, a avut o întâlnire cu ministrul Sănătății, în cadrul căreia i-a prezentat nevoile celei mai mari unități sanitare cu paturi din vestul țării.

Este vorba de de echipamente care au fost solicitate de fiecare șef de secție din Spitalul Județean Timișoara, la început de an, printre care un RMN și o masă de operație modernă.

„Noi, la începutul anului, am înaintat o listă de aparatură medicală pentru tot spitalul județean. Fiecare medic șef de secție a înaintat o listă cu aparatura medicală de care au nevoie. Noi am trimis lista ministrului Sănătății. Nu ne-a venit niciun fel de răspuns, nici pozitiv, nici negativ. Am mai înaintat lista din nou, la jumătatea acestui an, unde am scris care sunt prioritățile – aparatură și dotări în jur de 3,5 – 4 milioane de euro. Pe primul loc este un RMN, având în vedere vechimea și gradul de uzură al celui pe care îl avem”, a spus Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara.

Marius Craina a avut și o discuție la București cu ministrul, acum două săptămâni, pe tema acestor dotări.

„Acum două săptămâni, când am fost la București, am stat de vorbă cu domnul ministru și i-am explicat că în anul 2016 nu am primit bani pentru aparatură. L-am rugat, în măsura în care se poate, să ne transmită acești bani. De unele aparate și dotări avem nevoie în regim de extremă urgență – la secția de terapie intensivă coronariană, RMN-ul pentru marii arși, pentru blocul operator câteva elemente, absolut necesară este o masă de operație pentru ortopedie. Nu a mai fost achiziționată de zeci de ani niciuna dintre aceste mese moderne. I-am explicat ministrului care este situația cu aparatura medicală”, a spus Marius Craina.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor