Concursul celor mai frumoase case din Timisoara s-a incheiat: urmeaza premierea

De Catalin Radu
13Comentarii
Concursul celor mai frumoase case din Timisoara s-a incheiat
Concursul celor mai frumoase case din Timisoara s-a incheiat
Timișorenii și-au ales cea mai frumoasă clădire din oraș, în urma unui vot care s-a desfășurat online. Interesant este faptul că pe primele trei locuri nu s-a clasat nicio casă din cartierul Cetate.

Timișorenii au putut vota pe site-ul www.casacare-miplace.ro. În ordine inversă, pe locul a treilea a urcat Casa „Moza”, din zona Elisabetin – Odobescu, clădire care a reușit să strângă 68 de voturi. Pe locul doi, cu 145 de voturi, s-a clasat Casa „Hostel Costel”, din cartierul Fabric. Prima treaptă a podiumului este ocupată de „Casa cu logie”, din zona Baba Dochia – Lunei, propulsată în fruntea clasamentului de cele 156 de voturi strânse.

Festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului Casa care-mi place, organizat de Asociația Studenților Arhitecți din Timișoara, are loc astăzi, 3 august, pe scena amplasată în Piața Victoriei pentru concertele dedicate zilelor orașului de pe Bega. Primele șase clădiri din clasamentul stabilit în urma votului le aduc celor care le-au înscris în concurs aparate de fotografiat. Premierea are loc la ora 18,30.

 

 

 



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor