Concurs de inot pentru copiii cu dizabilitati, la Timisoara

De Adrian Panduru
Concurs de inot pentru copiii cu dizabilitati, la Timisoara
© Tion: Concurs de inot pentru copiii cu dizabilitati, la Timisoara (foto: arhiva)
La Timișoara va avea loc un concurs de înot pentru copiii cu dizabilități care beneficiază de orele de hidroterapie. La linia de start vor fi copii cu vârsta de peste 6 ani care vor participa la diverse probe.

Asociația Școala mamei Junior vă invită miercuri, 8 iunie, de la ora 12.30 până la 14.30, la Aqua Arena, Timișoara, unde va avea loc un concurs de înot pentru copiii cu dizabilități care beneficiază de orele de hidroterapie, parte a proiectului „Hidroterapia pentru toți”. La linia de start vor fi copii cu vârsta de peste 6 ani care vor participa la diverse probe: 50 m liber, 50 m spate, 25 m liber, 25 m susținut. Principalul scop al acestui concurs este să îi ajute pe copiii participanți să își crească încrederea în sine, să le dea posibilitatea să își demonstreze atât lor înșiși cât și părinților lor, progresele obținute cu ajutorul ședințelor de hidroterapie. Evenimentul urmărește să crească gradul de conștientizare și acceptanță în rândul membrilor comunității, încurajând acceptarea și nediscriminarea copiilor cu dizabilități.

Proiectul „Hidroterapia pentru toți” permite unui număr de peste 180 de copii să beneficieze săptămânal de o oră de terapie acvatică gratuită.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase