Concertul trupei Ricchi e Poveri de la Timisoara a fost anulat fara nicio explicatie!

De Bogdan Marta
Reactualizat la:
7Comentarii
Concertul trupei Ricchi e Poveri de la Timisoara a fost anulat fara nicio explicatie!
© Foto: discogs.com
Concertul trupei Ricchi e Poveri care ar fi trebuie să aibă loc în această săptămână la Timișoara a fost anulat de organizatori. Nici aceștia, nici trupa nu au oferit informații suplimentare, însă fanii trupei își pot recupera banii dați pe bilete.

„Organizatorii anunță oficial că a fost anulat concertul trupei Richi e Poveri. Reprogramat pentru data de 13 septembrie a.c., Spectacolul Ricchi e Poveri, anunțat inițial pentru data de 27 iunie, în Parcul Rozelor din Timișoara, și reprogramat pentru miercuri, 13 septembrie, de la ora 20:00, în același loc, a fost anulat”, au anunțat organizatorii, marți, prin intermediul unui comunicat de presă.

Aceștia au dat detalii și despre cum pot fi recuperați banii de bilete.

„Pentru biletele achiziționate din rețeaua Eventim (Germanos, Cărturești, OMV, Humanitas, Orange, Vodafone, Carrefour): returnarea –contravalorii biletelor se va face la punctul de vânzare de unde au fost achiziționate, cu prezentarea și reținerea biletelor în original. Pentru livrările prin Curier: returnarea contravalorii biletelor se va face la unul din punctele de lucru Eventim de mai jos, cu prezentarea și reținerea biletelor în original: Eventim București – Bulevardul I.C. Bratianu nr. 6 (incinta Cinema Pro). Eventim Cluj – Alexandru Vaida-Voevod, nr. 53B – în incinta Iulius Mall. Clienții din afara ariei punctelor de lucru Eventim și cei care au achiziționat de la Eventim Timișoara din str. Mărășești nr 2. (Casieria Teatrului Național Timișoara) sunt rugați să contacteze Eventim la adresa
de e-mail contact@eventim.ro sau vor putea trimite biletele prin curier la sediul central din str. Popa Petre nr 5, cod poștal 020801, București, banii fiind returnați în contul din care a fost facută plata. Costul transportului va fi suportat de expeditor. Pentru bilete Print @Home – banii se vor returna automat în termen de până la 10 zile lucrătoare pe cardul cu care s-a efectuat plata”, au mai anunțat organizatorii.

Nici aceștia, nici formația nu au dat mai multe informații legate de motivul care a condus la această decizie. Pe pagina de Facebook a trupei ultima postare este de luni, când membrii acesteia îi invitau pe fani să îi urmărească și pe Instagram.

foto: discogs.com
Timișorenii sunt invitați la o adevărată petrecere italiană! Trupa de care s-a îndrăgostit întreaga Europă în anii '80 pentru hiturile „Sará perche ti amo”, „Mamma Maria” şi „Se m'innamoro” este acum în turneu în Europa. „Ne dorim să veniți în număr cât mai mare la spectacolul nostru de la Timișo...



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor