Concert Nicu Alifantis la Timisoara

1Comentariu
Concert Nicu Alifantis la Timisoara
Nicu Alifantis va susţine un concert extraordinar la Timişoara, vineri, 3 decembrie, de la ora 21.00, la Life!Pub, situat pe Bulevardul Republicii nr. 11, biletele pentru acest eveniment costând 25 de lei.

Nicu Alifantis s-a născut la 31 mai 1954, la Brăila, iar în 1976 a scos primul single, „Cântec de noapte”, la Electrecord. După armată a devenit membru al Cenaclului Flacăra şi a participat la majoritatea „întâmplărilor artistice”, melodiile sale figurând pe compilaţiile Folk 1 şi 2 apărute la Electrecord în 1977 şi, respectiv, în 1978.

Nicu Alifantis este unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de teatru din ţară, compunând coloana sonoră pentru peste 100 de piese şi lucrând cu unii dintre cei mai mari regizori romani: Alexandru Tocilescu, Sanda Manu, Silviu Purcărete, Cristian Hadji Culea, Gelu Colceag, Cătălina Buzoianu şi mulţi alţii. Iar dragostea de scena nu s-a limitat la a compune muzică de teatru, ci a şi jucat mici roluri legate de muzică (acordeonistul din „Furtuna” lui Ostrovski, trubadurul din „Swanewit” de Strindberg etc.).

A realizat şi coloanele sonore a 17 filme, a cântat tema filmului „Ringul”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, şi a jucat rolul Radu Cantacuzino în „Bietul Ioanide”, în regia lui Dan Piţa. Cel mai recent album al său a apărut în acest an şi poartă numele de „Cântece de şemineu”.

În cadrul concertului din 3 decembrie, alături de Nicu Alifantis va cânta şi Căşin Bârcean, iar pentru informaţii şi rezervări se poate apela la telefonul 0723.695.363.

Z.V.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor