Concert Mai am un singur Doors

De Zoltan Varga
1Comentariu
Concert Mai am un singur Doors
Daniel Silvian Petre şi Emil Kindlein, cei doi muzicieni timişoreni care au pus bazele proiectului Acoustica „Monsters of Folk“ vor susţine un concert intitulat Mai am un singur Doors, joi 15 noiembrie, de la ora 19, la cafeneaua librăriei Cartea de Nisip.

Acoustica este la primul concert acasă, după accidentul tragic suferit de Emil “Silverfinger” Kindlein iar Mai am un singur DOORS aduce laolaltă viziuni proprii asupra unor piese de Allman Brothers, Tom Waits, Nirvana, Johnny Cash și, desigur, The Doors, cu texte tălmăcite în limba română de către Daniel-Silvian Petre care împreună cu Emil Kindlein a pus bazele unui duo acustic (folk, blues, rock) răsplătit, în nici jumătate de an de activitate, cu marele premiu al festivalului Om Bun, în decembrie 2009. Au înregistrat împreună, în studioul propriu, două albume – Overdose și Napalm d’Or, după texte apărute în cărțile omonime ale lui Daniel-Silvian Petre, lansate la editura Blumenthal. Petre și Kindlein au susținut numeroase concerte de club în Cluj, Timișoara sau Oradea, dar și în București. De asemenea, au fost invitați la edițiile 2010 și 2011 ale festivalului Folk You! Biletele pentru acest concert costă zece lei.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor