Concert Fely Band la redeschiderea Molly Malone

De Zoltan Varga
Concert Fely Band la redeschiderea Molly Malone
Concert Fely Band la redeschiderea Molly Malone
Joi, 6 septembrie, va avea loc redeschiderea Molly Malone, ocazie cu care melomanii timişoreni şi petrecăreţii urbei vor avea ocazia de a asista la un concert susţinut de Fely & The Band, urmat de un party alături de Ben Boognar.

„Ne adresăm unui public matur, nu din punctul de vedere al vârstei, ci al pretenţiilor şi a condiţiilor oferite. Am pus accent pe o amenajare tematică tipic irlandeză, întreg proiectul fiind realizat de o firmă spaniolă care a realizat o serie de alte locaţii în întreaga lume. Avem o aerisire de bună calitate, un sunet deosebit în tot spaţiul, iar aceste atu-uri nu se regăsesc în preţul produselor aflate la vânzare. Am reuşit să realizăm toate acestea fiindcă am experimentat şi noi viaţa de noapte din acest oraş şi am simţit nevoia unui asemenea loc“, ne-a declarat Florin Roua din partea locaţiei. Pub – ul situat pe strada Emil Ungureanu nr.8 în Piaţa Unirii va avea parte de concerte ocazionale, petreceri, diverse evenimente sportive din întreaga lume şi reprezentaţii de stand up comedy, iar intrarea este liberă. Joi 6 septembrie, de la ora 22 este programat un concert cu Fely & The Band, după care Ben Boognar va da startul petrecerii Sin City Thursday. Vineri seara, în incintă se va derula Social Monster Friday sub bagheta aceluiaşi Ben Boognar, urmând ca sâmbăta distracţia să se deruleze sub genericul Molly Goes Jolly cu DJ Westman. „Promovăm muzica de pub, iar petrecerile vor avea parte de un program care va trece prin toate tendinţele. Vrem un public diferit faţă de celelalte locaţii, iar prin geometria spaţiului există posibilitatea de a organiza evenimente speciale, graţie separeurilor“, ne-a mai declarat reprezentantul locaţiei.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor