Concert de neratat. Grimus revine la Timisoara

De Dariana Bratu
1Comentariu
Concert de neratat. Grimus revine la Timisoara
© Foto: Facebook/grimusworld
Una dintre cele mai apreciate formații de alternative rock din România, Grimus, le va face o nouă vizită fanilor din capitala Banatului. Pentru ei se pregătește un concert special.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 22, în The Note Pub.

Povestea formației clujene începe în jurul anului 2005, atunci când Grimus a lansat un demo de trei piese. Cea mai apreciată piesă a fost „Solitude”, melodie care a primit și premiul de „Song of the Year 2006”. După lansarea acestui prim material, până în 2007, Grimus era deja o formație apreciată în toată țara. De aceea, nu e de mirare că trupa a fost prezentă la majoritatea festivalurilor mari din România. Mai mult, Grimus a făcut o figură frumoasă și la în Finala GBOB (Global Battle of The Bands) care s-a ținut la Londra.

Grimus s-a bucurat de succes și când a lansat primul album, „Panikon”, în 2008. Apoi, de-a lungul anilor au urmat și alte materiale discografice de studio „Egretta” și „Emergence”.

Din trupă fac parte: Bogdan Mezofi (voce), Valentin Rauca (chitară), Cristian Csapo (chitară), Lehel Kiss (clape), Titus Vadan (bas) și Turi Gabor-Peter (tobe).

Prețul unui bilet la concert este 30 de lei.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor