Comunitarii îi amendează pe cei care lipesc afişe ilegal

5Comentarii
Comunitarii îi amendează pe cei care lipesc afişe ilegal
Poliţiştii comunitari sunt cu ochii pe cei care lipesc afişe în locuri nepermise sau nu au autorizaţie de la primărie să facă acest lucru. Agenţii au ieşit în teren împreună cu inspectori de la primărie şi au împărţit amenzi celor care încalcă legea.

Echipe de poliţişti comunitari şi inspectori
de la Direcţia de Mediu din cadrul Primăriei
Timişoara au demarat acţiuni pentru verificarea
modului în care sunt respectate locurile speciale de
afişaj. Funcţionarii publici au vizitat zone ca
şi Gara de Nord, Iosefin, Centrul Civic,
Circumvalaţiunii, Buziaşului şi Complexul
Studenţesc. Cele mai mari probleme au fost constatate
în Complex, unde fiecare colţişor de
clădire liber este sufocat cu afişe. Unii dintre
cei care îşi fac publicitate au ajuns chiar
să lipească afişe chiar şi pe pomii din
zonă. Pe lângă somaţiile aplicate,
poliţiştii au dat şi cinci sancţiuni
contravenţionale de până la 2000 lei
firmelor care şi-au făcut publicitate în
locurile în care acest lucru este interzis.
Nerespectarea locurilor de afişaj, precum şi
afişajul ilegal se sancţionează cu
amendă contravenţională între 1000
şi 2000 de lei, în conformitate cu HCL 371/2007.
Acţiunile de acest gen vor continua toată
săptămâna, astfel de echipele mixte
urmând să acţioneze atât în
partea de sud, cât şi în cea de nord a
oraşului.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor